Actorul Cuzin Toma,cunoscut pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinţi”, împreună cuAsociaţia „Cuzin Toma - Dacă eu pot, poţi şi tu”, organizează în perioada 23-25 septembrie, la Dolhasca, ediţia 1 a Festivalului de Artă „Film în Sat”, Dolhasca. Evenimentul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi susţinut de Primăria şi Consiliul Local Dolhasca.
„Pornind de la propria experienţă de viaţă a lui Cuzin Toma, prin aducerea filmului românesc în vatra satului vrem să motivăm tinerii din mediul rural să aspire spre perspective noi, să evolueze în plan socio-educaţional şi cultural.
Pentru că, da, despre cultură este vorba. Pe ea vrem s-o reîntoarcem la origini, în sate şi în micile oraşe de provincie. Iar când spunem cultură, cuprindem tot. Artă, istorie, ştiinţă. Căci filmul este acea ramura artistică ce uneşte tot ceea ce ţine de identitatea unui popor. Tradiţii, obiceiuri, istorie. Pe toate le veţi întâlni la Dolhasca, în judeţul Suceava. Filmul este memoria noastră colectivă.
Vom avea proiecţii de filme bune, în aer liber şi invitaţi surpriză din rândul marilor actori şi regizori, care vor avea interacţiune cu publicul, 1 la 1. Aducem şi covorul roşu, dar şi muzică bună, desprinsă din folclor pentru popor, asezonată, pe alocuri, cu influenţe underground. Avem ateliere creative şi interactive, pentru adulţi şi copii, deopotrivă, avem mâncare bună, cu o zonă de food court care va satisface toate poftele gurmanzilor,şi avem şi chef să ne distrăm împreună, îmbinând perfect cultura cu voia bună”, ne anunţă reprezentanţii Asociaţiei „Cuzin Toma - Dacă eu pot, poţi şi tu”.
Peste o săptămână, începe ediţia 1 a Festivalului de Artă„Film în Sat”
„Avem multe de povestit, multe filme de văzut, actori şi regizori de cunoscut. Plus o interacţiune de 1 la 1 cu artiştii preferaţi. Avem şi de mâncat, de băut, de cântat, dar şi de dansat, iar intrarea este liberă, fireşte!
Iată şi câteva dintre proiecţiile pe care le veţi viziona: <#dogpoopgirl>, <Visul lui Adalbert>, <Superman, Spiderman şi Batman>, <Cai putere>. Musai, musai să vă aduceţi şi copiii. Lor le-am pregătit ateliere creative şi interactive, de dans, de teatru şi de percuţie.
Şi-apoi, pentru că ne place muzica bună, vă aducem Fanfara din Dolhasca, în prima zi de festival. Cele două seri vor fi energizate şi de Argatu', renumit pentru colaborarea lui cu formaţia Subcarpaţi şi de @dj.grim_ex!
Prezenţa dumneavoastră înseamnă foarte mult pentru noi şi ne-am bucura să ne fiţi alături.Aşadar, save the date, pe 23, 24 şi 25 septembrie - stadionul <Laurenţiu Străpuc>!”, este invitaţia făcută de actorul Cuzin Toma.
Programul festivalului de artă „Film în Sat“- ediţia 1 Dolhasca
Vineri, 23 septembrie
Ora 17:00 Deschiderea Festivalului
Întâlnire cu actorul Cuzin Toma şi invitaţii săi surpriză.
Ora 18:00 Recital de neuitat al Fanfarei din Dolhasca – o întâlnire sonoră cu folclorul autentic.
Ora 19:30 Proiecţie de film: Visul lui Adalbert – regia: Gabriel Achim
Ora 21:00 Sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul Cuzin Toma şi actorii din film.
Ora 21.30 Show LIVE marca Dj Grim Ex – cunoscut pe plan local, în judeţul Suceava, fălticeneanul s-a remarcat şi pe piaţa naţională, la festivaluri precum Electric Castle şi Zile de Watra.
Sâmbătă,24 septembrie
Ora 11:00 Ateliere de dans pentru copii
Ora 12:00 Ateliere de teatru pentru copii
Ora 13:00 Ateliere de percuţie pentru copii
Ora 14:00 Cu muzica în surdină, e vremea de o pauză, la socializare la un pahar de vorbă şi-o mâncare bună.
Ora 15:00 Proiecţii filme de scurtmetraj: o retrospectivă a filmului românesc de scurtmetraj, realizatăde criticul de film Irina – Margareta Nistor.
„Superman, Spiderman sau Batman” – regia: Tudor Giurgiu; „Călătorie la oraş” – regia: Corneliu Porumboiu; „Cai putere” - regia: Daniel Sandu; „Cadoul de Crăciun” – regia: Bogdan Mureşanu
Ora 17:00Liber la dans şi la distracţie, alături de artişti locali.
Ora 19:00 Proiecţie de film: „#DogPoopGirl” – regia: Andrei Huţuleac
Ora 21:00 Sesiune de întrebări şi răspunsuri. Interacţiune 1 la 1 între public şi invitaţi.
Ora 21:30 Concert cu Argatu’ – Renumit pentru colaborarea cu trupa Subcarpati, Andrei Argatu vine cu piese culese din cartier, produse intens cu folclor pur, românesc şi servite, la cald, direct prin boxe. Energie să avem, că-n rest, le ducem pe toate.
Duminică,25 septembrie
Ora 14.00 Spectacol de teatru - „O caut cu lumânarea” , adaptare după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia şi interpretarea lui Răzvan Bănuţ.