Îndrăgitul artist plastic Radu Bercea a vernisat luni la Gura Humorului expoziția intitulată ”Flori”, la împlinirea vârstei de 83 de ani. Evenimentul a beneficiat de o importantă prezență a iubitorilor artei, precum și de prieteni și apropiați ai artistului. Cei veniți s-au bucurat de frumusețea tablourilor cu flori expuse în holul muzeului, au ascultat poezie și muzică clasică de chitară, într-un ambient cultural marcat de cei care au vorbit despre viața și cariera autorului.
La cei 83 de ani ai săi, în care artistul Radu Bercea a acumulat multă suferință, dar și experiență pe măsură, el se află într-o perioadă de frământare creativă, de căutare și zbucium, precum a altor artiști în anii tinereții. Ne surprinde de fiecare dată aproape cu ceva nou, cu o tehnică în premieră, cu altă abordare a unor teme mai vechi, cu o așezare și o expunere deosebite, ceea ce arată prospețimea creatoare și faptul că nu s-a plafonat odată cu vârsta într-un unic stil. Căutările sale au dus la realizarea de-a lungul anilor a unor expoziții atât de diverse componistic și coloristic, lansând uneori senzația de surpriză în identificarea autorului creației de pe simeze. De această dată, prin frumusețea florilor expuse în cadrul muzeului, Radu Bercea a reușit să creeze un colț de Rai pentru iubitorii picturii sale. Părintele dr. Emilian Gavrilean a fost cel care a prezentat creația din cadrul expoziției semnate de artistul Radu Bercea, vorbind despre munca acestuia: ”Mă bucur să fiu astăzi alături de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, căruia îi urez La mulți ani! Dacă de obicei cei sărbătoriți primesc daruri, Radu Bercea ne-a învățat de ani buni să ne ofere dumnealui aceste daruri ale creației sale, invitându-ne în grădina sufletului său în cadrul acestei expoziții intitulate <Flori>, într-o grădină plină de optimism și culoare, de lumină și bucurie, așa precum este chipul său, o icoană vie a artei plastice humorene. Artistul Radu Bercea se remarcă prin modestia sa, prin elanul și tinerețea sa aflată într-o continuă căutare. Vedem aici lumină multă, culoare multă, toate florile fiind surprinse într-o ipostază iconică, într-o aură de lumină din centrul spațiului plastic. Dorim să vă avem mulți ani de acum încolo în mijlocul nostru și La mulți ani!”
Au ținut să fie alături de îndrăgitul artist directorul Casei de Cultură Gura Humorului, profesor Sever Dumitrache, epigramistul Constantin Bulboacă de la Fălticeni, precum și alți vechi prieteni ai sărbătoritului. În onoarea lui Radu Becea, poetul și epigramistul humorean Sorin Poclitaru, un apropiat al artistului, a citit din creația sa poezia ”Vernisaj” și alte poeme mai noi, iar un microrecital de chitară clasică susținut de elevul Ștefan Constandache, de la Colegiul de Artă, a entuziasmat audiența.
Radu Bercea le-a mulțumit participanților la vernisaj că au venit în număr atât de mare și le-a promis că va încerca pe viitor să lucreze și să expună mai mult la Gura Humorului.