Un eveniment de anvergură, ajuns la cea de a VI-a ediție, va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare în cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Este vorba despre simpozionul național cu participare internațională intitulat ”Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”.
El va avea loc miercuri, 11 mai, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” din Corpul F, începând cu ora 08:00, și este organizat de Biblioteca USV în colaborare cu Asociaţia Bibliotecarilor din România – A.B.R., Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT., Casa Corpului Didactic „George Tofan” și Inspectoratul Școlar Județean din Suceava. Tema ediției de anul acesta va fi ”Biblioteca în conștiința tinerei generații”, evenimentul fiind organizat sub egida Ministerului Educației și dedicat Zilei Bibliotecarului.
La eveniment vor participa peste 100 de invitați, cercetători ştiinţifici, profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, directori de bibliotecă, artişti plastici, scriitori, publicişti, sociologi, bibliotecari, doctoranzi, masteranzi. Vor participa de asemenea studenţi din țară, din județele Alba, Argeș, Bacău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Iaşi, Mureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Timiș și din Bucureşti, precum şi din străinătate, din țări precum Italia, Ucraina, Republica Moldova, care au răspuns invitației organizatorilor.
Simpozionul va avea trei axe de dezbateri. Prima dintre ele este intitulată ”Educația online prin cunoaștere, explorare și experiență”, responsabili pentru această primă direcție fiind bibliotecar Adriana Gherasim și profesor Gabriela Ciornei. Cea de a doua axă a dezbaterilor se va referi la probleme legate de ”Oportunități de educație și formare pentru biblioteca viitorului”, pentru care răspunderea aparține bibliotecarei Despina Doina Rotaru și bibliotecarei Evelina Frunzete. O a treia direcție a discuțiilor va face ”Un arc peste timp, de la părintele fondator al limbii italiene, Dante, la părintele inovator și modernizator al acesteia, Alessandro Manzoni”, pentru dezbaterile pe această temă responsabilitatea aparținând profesorului Ioana Grosaru, dr. Olivia Simion și bibliotecarei Ramona Țabrea.
Lucrările simpozionului vor apărea în revista bibliotecii USV, al cărui colectiv de organizare este format din prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu – coordonator, bibliotecar Adriana Florentina Gherasim și bibliotecar Iuliana Adriana Iriciuc, în calitate de responsabili. Evenimentul va avea loc în format hibrid, iar link-ul de conectare este https://meet.google.com/tqr-ngsj-ekb.