Scriitorul Vasile Ernu a vorbit despre adolescența sa răzvrătită, reflectată în volumul său recent „Sălbaticii copii dingo”

Un eveniment captivant s-a derulat joi după-amiază în Sala Senatului din USV, unde scriitorul Vasile Ernu le-a vorbit invitaților despre cel mai recent volum al său, în cadrul unei conferințe cu tema „De la copiii dingo la generația canibală: ce ne poate învăța trecutul despre prezent”. Evenimentul a avut loc odată cu lansarea volumului său intitulat „Sălbaticii copii dingo”, o radiografie a adolescenței anilor 80 în viziunea cunoscutului eseist și comentator politic.

Conferința și lansarea de carte au fost organizate de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Moderatorul întâlnirii cu scriitorul Vasile Ernu a fost lectorul universitar Arthur Suciu, care a deschis întâlnirea printr-o scurtă prezentare: ”Mă bucur să fim atât de mulți la întâlnirea cu scriitorul Vasile Ernu. Unii dintre voi i-ați citit cărțile, alții articolele sau postările, el fiind un scriitor foarte prezent în sfera publică. Sunt foarte mulți studenți și mă bucur pentru că e un prilej de a face cunoștință cu scriitori vii, Vasile Ernu fiind un scriitor viu în toate sensurile. Cea mai recentă apariție editorială a lui, <Sălbaticii copii dingo>, este o lucrare despre care e greu de spus dacă este un roman sau un eseu, el având mereu probleme cu încadrarea la ficțiune, la eseu. Se pare până la urmă că este o carte de docuficțiune care pune în joc elemente de experiență existențială, ficțiune, eseu, antropologie, filozofie, într-un întreg captivant pentru cititor, atât la noi, cât și în străinătate.”

Experiența copilăriei și adolescenței petrecută în imperiul sovietic

Vasile Ernu şi-a început experiența în România la începutul perioadei 90, cu ani grei de acomodare după ce venise dintr-o altă cultură, dintr-o altă infrastructură aparținând fostei Uniuni Sovietice. A avut o relație importantă cu zona Bucovinei, despre care Vasile Ernu spune că ”m-a salvat de la foame”, după ce toamna muncea cu colegi și prieteni la strânsul ”barabulelor” la Rădăuți, de unde primea apoi pachete consistente cu legumele salvatoare.

”Am venit în România în 1990, în prima generație de basarabeni ajunsă aici după Podul de Flori și fac parte din ultima generație a epocii sovietice, care s-a terminat brusc în adolescența noastră. Am crezut atunci că s-a terminat, până acum în februarie, când a venit brusc peste noi această tragedie a războiului. M-am născut în Bugeac, în sudul Basarabiei, o zonă cu 10 etnii și cel puțin 5 religii, în care oamenii au trecut sub multe stăpâniri și state, chiar dacă nu și-au părăsit vreodată locurile natale. Acest lucru mi-a adus o acumulare de experiență și de culturi diverse destul de mare, însă mă consider un scriitor de limbă română, deci un scriitor român.”

O adolescență a unei epoci zbuciumate, de mari transformări

”Sălbaticii copii dingo” vorbește despre adolescenții de la sfârșitul imperiului sovietic, în RSS Moldovenească, unde se născuse și trăia autorul, într-un moment în care acea lume ajungea la finalul existenței ei. Acei adolescenți sunt majoritatea celor care au astăzi peste 40 de ani, care pot fi personaje în cărțile lui Vasile Ernu și care la vremea respectivă s-au răzvrătit și au avut o puternică problemă de comunicare cu părinții lor, într-un alt mod decât generațiile dinaintea lor. Prin intermediul acestei cărți poate fi legată o punte de comunicare între adolescenții de la sfârșitul anilor 80 și copiii lor, adolescenții de astăzi.

Vasile Ernu a vorbit despre volumul său, iar faptul că este moldovean i-a ușurat apropierea cu publicul însetat de experiența trăită de el la cumpăna dintre lumi: ”La început m-a interesat să povestesc experiența sovietică a vieții cotidiene, dincolo de regimul autoritar. Cercetarea mea legată de adolescenți a venit în ultimii ani, după ce am început să lucrez cu ei și să nu mai înțeleg o mulțime de lucruri. Și atunci m-am gândit să încerc să-mi amintesc cum am fost noi, ce s-a întâmplat cu noi în adolescența noastră, o perioadă complicată a ciclului uman care nu este instituționalizată și care la noi a coincis cu Perestroika. Acea perioadă în care pentru noi toate au luat-o razna, într-o revoltă anarhică a corpului și a minții, a corespuns cu perioada în care țara o lua razna, 1987, 88 și 89, fără reguli, când țara explodează. Eu încep să povestesc tocmai cum s-au întâmplat lucrurile în epoca noastră, când părinții nu ne mai înțelegeau nemulțumirile. Dacă cei maturizați în anii 70 nu mai credeau ceea ce spune statul și partidul în URSS, însă nu se revoltă și repetă ritualul în mod conformist, cei ajunși la adolescență la finele anilor 80 erau deranjați de acest tip de ritual și nu îl mai suportau. Era un refuz total, manifestat în boicotarea ideii de a participa la acea societate care li se oferea, pentru că acel regim le devenise indiferent adolescenților.”

O incursiune în trecutul unei adolescențe aflate în căutarea identității sociale, culturale sau lingvistice, într-o reflectare asupra acelei epoci apuse.