„Micul Prinț” - cronică de spectacol

„Micul Prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry nu putea găsi o transpunere scenică mai inspirată decât cea la care am asistat în seara de 24 septembrie, în deschiderea Festivalului de weekend „6 ANI DE TEATRU LA SUCEAVA”, la Teatrul  Municipal „Matei Vișniec”. Povestea scriitorului aviator (mort în cursul unui zbor de recunoaștere deasupra Mediteranei, la 31 iulie 1944) a devenit în dramatizarea și versificarea Cezarei Fantu o fantezie muzicală memorabilă, presărată cu nenumărate metafore vizuale.

Muzica lui Tibor Cári, care a asigurat și direcția de scenă -  în stilul opera-rock, cu mici teme preluate din muzica asiatică sau din rap-ul contemporan – a fermecat toată sala. Cel puțin eu am intrat imediat în rezonanță cu ritmurile acelea, uimită de talentul unui compozitor laureat al premiilor UNITER pe care îl pot realmente numi genial. Adjectivul folosit de mine nu trebuie să fie acordat cu ușurință, dar timidul și politicosul ungur din Timișoara, ce pare ușor speriat la premieră (oare e tracul marilor talente, despre care vorbea Sarah Bernhardt într-o celebră replică a ei?) îl merită cu prisosință. Nu știu de ce, intuiția îmi spune că are toate șansele să facă o muzică de film de mare impact, cu care să câștige un premiu chiar mai mare. Hopefully, un Oscar… Să-i ținem pumnii de pe acum!

Viziunea regizorală a fost extrem de modernă, cu o găselniță la care nu m-aș fi gândit: inserarea micului prinț sub forma unui personaj de animație (realizată de Nagy Clementina) pe ecranul din fundalul scenei, preluat după desenele autorului, care au ilustrat ediția princeps. Vocea prințului a aparținut unui elev de la Liceul de Artă, Luca Gabriel Morar, un glas cald de copil care abia intră în adolescență, secondat pentru cântece de grup de câțiva colegi, toți cu voci (aproape) de înger.

 Povestea aviatorului pierdut în deșert, departe de civilizație și de oameni, care trăiește o întâlnire esențială – băiețelul venit de pe o altă planetă, care îi cere să-i deseneze o oaie – s-a derulat pe parcursul unei ore și jumătate în care tema inocenței pierdute, a copilăriei, a iubirii, a vieții banale a oamenilor obișnuiți preocupați de chiverniseală și cifre, uitând că au fost copii și că au iubit cândva, sunt amalgamate într-un spectacol prin care trupa de tineri actori suceveni, deja bine rodați, a dăruit publicului o experiență cathartică.

Asistenta de regie, Cezara Fantu, contribuie esențial la această „visual-musical experience”. Vizualul (conceput admirabil de Eröss László) este la fel de important ca și fondul sonor, pentru că în fundal apar: deșertul „de culoarea mierii” de care autorul a fost îndrăgostit, apusuri de soare, flori desenate cu naivitate, ca de mâna încă nepricepută a copiilor, imagini din spațiul citadin alienat și alienant. Un spectacol cu o înaltă încărcătură poetică, evident, deoarece asta e natura textului, plin de metafore, de fragmente quasi-onirice, care aruncă o lumină nouă și gravă asupra lumii, văzute nu cu ochii, ci cu inima, pentru că, după cum se știe din celebra replică, „On ne voit bien qu’avec le cœur, l’essentiel est invisible pour les yeux.”

Răzvan Bănuț face un rol de zile mari înterpretând partitura pilotului-scriitor și desenator, iar ceilalți actori nu sunt cu nimic mai prejos: Cristina Florea, cu minunata-i voce, întruchipează o Vulpe înțeleaptă, care îi dă sfaturi micului prinț, într-o scenă mirifică, în care pata de culoare roșcată a vulpii este în contrast cu verdele ambientului. Toți actorii merită aplauze prelungite: Bogdan Amurăriței, amuzat și amuzant, ca întotdeauna; Horia Butnaru; Diana Lazăr, Delu Lucaci, două actrițe deja mature și stăpâne pe mijloacele lor; Alexandru Marin; Cătălin Ștefan Mândru, o voce și un talent care nu mai au nevoie de prezentare; Cosmin Panaite = dinamism și dăruire totală; Clara Popadiuc, fermecătoare în rolul de vedetă planetară; Tamara Ioana Ursache. Fiecare dintre ei are o partitură care îi vine ca o mănușă. Decorul și costumele (ingenios și adecvat realizate de Alina Dincă Pușcașu), coregrafia (Victoria Bucun) contribuie major la magia instaurată de spectacol.

Nu mai am nici o îndoială: pentru genul musical-ului, teatrul sucevean a atins o cotă foarte înaltă, actorii noștri pot oricând duce spectacolul pe mari scene ori la festivaluri. N-ar strica să fie văzut și de diaspora.

Prospețime, creativitate, fantezie: iată cele trei cuvinte cu care definesc premiera la care am asistat, la împlinirea a șase ani de teatru la Suceava. Nu pot decât să urez întregii echipe de zece ori pe atâta.

Brândușa SUMANARU