Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 3 aug 2021 - Anul XXVI, nr. 179 (7791)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Expoziție personală

30 de lucrări semnate de Iosif Csukat, „senior al artelor plastice bucovinene”, pot fi admirate la Centrul Cultural Bucovina

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Centrul Cultural Bucovina a avut loc luni, 2 august, vernisajul expoziției personale semnate de artistul plastic Iosif Csukat, „senior al artelor plastice bucovinene”, care a expus 30 de lucrări: majoritatea grafică – pastel, dar și câteva lucrări de pictură (ulei pe pânză), exponate care pot fi admirate până pe 15 august.

Evenimentul se înscrie în cadrul manifestării culturale „Sărbătorile Memoriei”.

La vernisaj au fost prezenți scriitorul Ion Drăgușanul, moderatorul evenimentului, cel care l-a încurajat pe artistul plastic Iosif Csukat să facă o expoziție personală, dr. Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, artistul plastic Iulian Dziubinski, scriitorul ConstantinHorbovanu, dr. Adriana KlaraHapenciuc, familia, oameni dragi care apreciază talentul lui Iosif Csukat, munca, originalitatea în pictură și grafică.

 

A avut profesori de excepție

Artistul ne-a spus că toate lucrările din expoziție au fost realizate în perioada pandemiei. A început mai întâi să realizeze grafică-pastel (portrete, peisaje, flori), iar apoi și pictură pe pânză (flori, natură statică). Iosif Csukat se numără printre pictorii apreciați atât de criticii de artă, cât și de iubitorii de artă, tocmai de aceea, multe din lucrările lui se află în colecții particulare.

Artistul spune că oamenii apreciază la el originalitatea. Nu i-a plăcut să copie pe nici un alt pictor. „Talentul îl am de la Dumnezeu, și încă de mic am început să pictez. Apoi, am intrat primul la Școala Populară de Artă Suceava, la prof. artist plastic Ileana Bardă, pentru ca mai apoi să-l am ca profesor și pe Virgiliu Parghel, artistul plastic care l-a avut la rândul său profesor pe maestrul Corneliu Baba. În trei ani de școală nu am lipsit o zi. Am avut de la cine învăța și mi-a spus că trebuie să pictez toată viața. Sunt cam 50 de ani de când pictez. Și la 99 de ani sper să ne întâlnim la o expoziție”, ne-a spus Iosif Csukat.

 

Remember

Printre lucrările sale de grafică din expoziție se află și două portrete ale regretaților Tiberiu Cosovan, jurnalist, scriitor, artist plastic, și Roman Istrati, profesor, jurnalist, publicist și scriitor, buni prieteni, plecați mult prea devreme la Ceruri. În acest fel a dorit Iosif Csukat să le aducă un omagiu, mai ales prietenului Tiberiu Cosovan, împreună cu care, alături de Iulian Dziubinski, a făcut parte din Grupul artistic independent „Domino”. Împreună ieșeau în natură, pictau, schimbau opinii, spuneau povești, adunau amintiri.

 

Despre un uriaș talent...

Pictorul Iulia Andrieș, chiar dacă nu a fost prezentă la vernisaj, a transmis câteva gânduri din suflet: „Despre pictorul și creatorul expozant, numai cuvinte de admirație pentru perseverență și dăruire pentru creație. (...) Atât în lumea compozițiilor florale, cât și în redarea portretului și peisajului, perspectiva, coloritul și realizarea determină iubitorii de artă să-i revadă lucrările. În concluzie, ușurința exprimării plastice, expresivitatea lucrărilor și afirmarea susținută în lumea artei mă determină să-l plasez în rândul celor care știu să-și valorifice talentul și inițierea de început”.

Aflat la București, poetul și jurnalistul Mihai Sultana Vicol a transmis și el un mesaj din care extragem câteva idei: „Iosif nu mai are nevoie de laude și nici de încurajări. Este un pictor împlinit. Nu urmează modele și curente care de care mai vazduhiste, ci își păstrează linia pe care o parcurge de ani și ani de zile. Este unul dintre puținii pictori ai locului care și-au impus un control absolut asupra creației sale”.

Moderatorul evenimentului cultural, scriitorul Ion Drăgușanul, vă invită să vizitați expoziția personală semnată de Iosif Csukat, unde„lucrări în ulei pe pânză şi lucrări de grafică vor povesti şi argumenta despre uriaşul talent al pictorului retras, de prea multă vreme, în umbra prieteniei şi a discreţiei”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 30 de lucrări semnate de Iosif Csukat, „senior al artelor plastice bucovinene”, pot fi admirate la Centrul Cultural Bucovina.
 Vizualizări articol: 1189 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
30 de lucrări semnate de Iosif Csukat, „senior al artelor plastice bucovinene”, pot fi admirate la Centrul Cultural Bucovina0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei