În perioada 18 iunie – 30 septembrie 2021, în Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean va putea fi vizitată expoziția temporară “Identitate românească – portul popular din Maramureș, Oltenia și Bucovina”.
Sunt expuse costume tradiționale specifice fiecărei zone etnografice, constituindu-se astfel o privire de ansamblu asupra diversităţii costumului popular românesc.
Deși prezintă o impresionantă unitate în ceea ce privește elementele sale fundamentale (materia primă din care este realizat, croiul, dispunerea ornamentelor și cromatica), portul românesc tradițional cunoaște diferențieri zonale care îi sporesc farmecul.
Expoziția este realizată în baza parteneriatelor încheiate între Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.