Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a organizat recent proiectul online „Dor de Eminescu”. Pe 15 ianuarie, elevii și profesorii școlii au marcat o zi a bucuriei, o zi generată de sărbătorirea, în mediul online, a 171 de ani de la nașterea, pe cerul înstelat al poeziei românești, a Luceafărului nemuritor, Mihai Eminescu.
Derularea proiectului la nivelul școlii, coordonat de profesorii pentru învățământ gimnazial Angela-Brîndușa Zegrea, Claudia Adriana Țuca, Paula Jescu, profesor pentru învățământul primar, respectiv Petronela Bobric, directorul prim al unității, s-a materializat într-o serie de activități interactive, interesante și captivante care au implicat peste 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava.
Sesiunile online intitulate sugestiv: „Eminescu în sufletele noastre”, „Eminescu printre noi”, „Mihai Eminescu - luceafărul poeziei românești”, „Eminescu printre noi”, „Eminescu - prietenul copiilor”, „Pe urmele lui Eminescu”, „Eminescu - poetul nepereche”, „Suflet eminescian”, „Dor de Eminescu” și inițiate de profesorii: Brîndușa Zegrea, Irina Buta, Paula Jescu, Lenuța Bujor, Crina Miron, Simona Corneanu, Felicia Maftei, Cătălina Miron, Isabela Apăvăloaie, Mirela Mazilu, Ioana Gontariu, Georgiana Puiu și bibliotecara școlii, Mihaela Ungureanu, au avut drept scop înțelegerea și conștientizarea, de către elevi, a rolului decisiv pe care l-a avut valoroasa și de-a pururi inegalabila creație eminesciană în dezvoltarea literaturii române, în evoluția culturală a poporului român.
Educarea receptivității artistice a elevilor
După cum ne-a spus profesoara Brîndușa Zegrea, alte aspecte importante urmărite de dascălii școlii în realizarea acestor demersuri festive au fost: cunoașterea, de către copii, a unor momente cheie din viața și opera lui Mihai Eminescu, prin realizarea și prezentarea de materiale power - point având caracter biobibliografic; educarea receptivității artistice a elevilor, a gustului pentru frumos, prin realizarea de recitări expresive ale versurilor eminesciene sau prin interpretarea creațiilor scrise pe tema naturii și a iubirii, dar și a istoriei, prin prisma artelor surori cu arta literaturii: muzica și arta plastică; cultivarea sentimentului de mândrie națională, de respect și prețuire pentru tezaurul cultural valoros lăsat de înaintași.
Elevii au fost solicitați să dea curs lecturii unor scrisori de mulțumire adresate poetului Mihai Eminescu și realizate de ei înșiși, să-și imagineze și să creeze interviuri luate acestuia, în calitate de reporteri, să interpreteze vocal și instrumental creații lirice eminesciene, să realizeze lucrări plastice sau grafice, respectiv colaje care să ilustreze universul ideatic al capodoperelor scriitorului, sau să rezolve variate și complexe tipuri de exerciții privind cunoașterea și înțelegerea, interpretarea operei eminesciene cu ajutorul instrumentelor și aplicațiilor digitale interactive.
„Proiectul derulat online a fost unul reușit, de mare impact, reușind să apropie afectiv profesori și elevi, în pofida distanței fizice impuse de restricțiile actuale sau de limitările aferente mediului virtual. Așadar, lumina blândă și caldă a Luceafărului și-a strămutat magia în sufletele însetate de cunoaștere, înțelepciune, bine, frumos și iubire ale participanților, într-o zi de poveste, unică, dar care se va repeta an de an, atâta timp cât va dăinui neamul românesc: 15 ianuarie 2021”, a completat profesoara Brîndușa Zegrea.