Cum a creat Dumnezeu lumea și de ce a avut nevoie de sfaturile ariciului ori cum a dresat un tânăr însurățel, cu o nevastă frumoasă dar “netrebnică”, o piele magică să facă toate treburile casnice de prin gospodărie, dar și fel de fel de melodii culese de demult, din popor, asta au auzit și de asta s-au minunat, distrat ori încântat spectatorii care au “ocupat” la sfârșitul săptămânii trecute curtea Hanului Domnesc Suceava, la o distanță sigură unii de alții.
Invitația de participare la evenimentul de lansare a albumului „Povestea Soarelui” al interpretei de muzică veche Doina Lavric-Parghel a fost făcută de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, care s-a ocupat de organizare, în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei, care a pus la dispoziție acel spațiu ultracentral, perfect pentru acțiuni culturale în aer liber.
Printre sucevenii care au răspuns în număr mare acestei invitații s-au numărat și primarul Ion Lungu, consilierul local Angela Zarojanu și profesorul universitar Sanda-Maria Ardeleanu.
Prezentarea Doinei Lavric-Parghel a fost susținută de conf. univ. dr. Aurel Buzincu, iar în cadrul evenimentului a fost expusă și o microexpoziție a artistului plastic sucevean Virgiliu Parghel.
Doina Lavric-Parghel este o voce unică în peisajul cultural românesc. Artista povestește cântat, cântă poveşti şi rosteşte descântece. Arhaismul textelor din cântecele sale este cuceritor.
Fiica învăţătorilor Maria şi Vasile Fodor, Doina Lavric-Parghel este născută la Lişna - Dorohoi, la 8 kilometri de Livenii lui George Enescu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de peste două decenii, a fost profesoară de limba română în Suceava. A fost perioada în care a cules folclor și l-a prelucrat în stilul său inconfundabil, acompaniindu-se la cobză.
Între anii 2005-2010 Doina Lavric-Parghel a cântat alături de Grigore Leşe, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate: Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai.
Prin poveștile și cântecele sale Doina Lavric-Parghel reînvie o lume străveche. Pentru unii, e lumea bunicilor cu care au crescut, iar pentru alții e o lume la care nu au avut vreodată acces. Indiferent în care categorie te afli, un concert al Doinei Lavric-Parghel e ca o călătorie în timp.