Începutul de an a venit cu o propunere interesantă pentru tinerii din municipiul Fălticeni şi nu numai, pasionaţi de scris şi care au de transmis un mesaj. Este vorba despre concursul de poveşti, articole, confesiuni în limba română sau engleză “POVesteşte-ne, te facem auzit”. Iniţiativa aparţine echipei POV21, care îşi propune să încurajeze noua generaţie de scriitori din urbea de pe Şomuz. În acest moment, şapte elevi din Fălticeni colaborează cu asociaţia care a pus bazele revistei cu acelaşi nume (www.pov21.ro) din Bistriţa şi care are colaboratori în Cluj-Napoca, Constanţa, Satu Mare, Oradea, Hunedoara, Bucureşti şi Suceava.
Textele tinerilor interesaţi să intre în competiţie pot fi trimise pe adresa pov21falticeni@gmail.com până pe data de 15 ianuarie 2020, iar premierea câştigătorilor va avea loc pe data de 22 ianuarie 2020, la ora 13.00, la Sala “Draga Olteanu Matei” din localitate, textele premianţilor urmând a fi publicate în revista online POV21.
Membrii echipei POV21 Fălticeniau transmis: „Momentan, la Fălticeni, suntem şapte membri ai echipei POV21 (Alexandru Cojocariu, clasa a XII-a, Robert Traşcu, clasa a XII-a, Raluca Călin, clasa a XI-a, Maria Popa, clasa a XI-a, Francesca Benţa, clasa a XII-a, Andra Fodor, clasa a XI-a, Radu Bertea, clasa a IX-a)şi urmează să ne mărim echipa. Facem asta printr-un concurs de scriere liberă, în care îi invităm pe tinerii deschişi la minte să îşi dovedească ei înşişi că pot să ni se alăture, fiind curajoşi, talentaţi şi având un mesaj ce trebuie transmis lumii. Aşa cum i se cuvine oraşului, noi încercăm să încurajăm noua generaţie de scriitori să îşi publice propriile creaţii, îmbogăţind totodată cultura, în binecunoscutul spirit fălticenean, care a impresionat atât pe meleagurile românilor, cât şi peste hotare, dincolo de zonele vlahe antice”.
De la Francesca Benţa, elevă în clasa a XII-a la Colegiul “Nicu Gane”, coordonator pe judeţul Suceava al Asociaţiei POV21, asociaţie care îşi are nucleul şi coordonatorul general la Bistriţa, am aflat că tinerii sunt atraşi la acest concurs de lipsa unor şabloane după care ar trebui să scrie; faptul că nu sunt implicaţi profesori sau un liceu anume; vor putea să se implice în organizare diverselor evenimente care vor avea loc în municipiu; vor fi premiaţi şi lucrările lor publicate. La toate acestea se adaugă experienţa de voluntariat într-un mediu de tip corporaţie, care îi poate ajuta la CV, iar diversitatea echipei, formată din membri din toată ţara, elevi şi studenţi, creativi şi deschişi la minte, duce la o dezvoltare personală, învăţând unul de la altul.
“Fac un voluntariat intelectual şi am învăţat în 6 luni cât n-am învăţat în 11 ani de şcoală. Am obţinut câteva satisfacţii profesionale pe care mediul de învăţare competitiv al şcolii româneşti nu mi l-a oferit niciodată. Nu am un scop de a vorbi de rău şcoala, dar cine vrea să vadă la ce informaţii dă acces aseastă asociaţie poate doar să arunce o privire peste flyerul sau broşura de prezentare.
Este important de menţionat că o parte din echipa din Fălticeni suntem în boardul de conducere al asociaţiei, fiind coordonatori de comisii (echipe de tineri ce susţin un domeniu de bună funcţionare a revistei). Am primit o apreciere de care n-am avut parte în comunitatea locală. Iar acum, pentru că deja avem un nucleu format în Fălticeni, îi invităm pe toţi cei care gândesc ca noi să participe la concursul nostru şi să facă parte din echipa noastră. Unii ne vor susţine, alţii ne vor trece cu vederea sau chiar blama. Dar noi suntem o forţă proaspătă, cu visuri mari şi vrem să readucem reputaţia culturală a oraşului la apogeu. Fiind apolitici, ne vom dezvolta în comunitate prin scris şi evenimente culturale.
POV21 este o oportunitate minunată, pe care m-ar mustra conştiinţa dacă nu aş aduce-o şi în oraşul meu. E păcat să ţinem ce-i bun doar pentru noi”, a precizat Francesca Benţa.