La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a avut loc vineri, 20 decembrie 2019, evenimentul „Decernarea premiilor Fundaţiei Culturale a Bucovinei”, ediţie în care Fundaţia Culturală a Bucovinei (FCB) şi-a serbat a XXV-a aniversare.
În cadrul aceluiaşi eveniment a fost lansată cartea „Nicolae Cârlan, la 80 de ani”. Printre medaliaţii şi laureaţii acestei ediţii, s-au numărat Emil Satco, post-mortem, Alis Niculică, Gabriel Cărăbuş, Alexandru Ovidiu Vintilă, Mălina Aniţoaei, Elena Pintilei. „Buchet de valori, întrecut numeric doar de reprezentanţii ziarului <Crai Nou>Suceava, membri ai redacţiei şi colaboratori statornici, nume care înnobilează paginile sale de Literatură şi Artă: Ion Paranici, Dumitru Teodorescu, L.D. Clement, Mihai Iacobescu, Nicolae Cârlan (sărbătorit şi cu darul cărţii vieţii sale de istoric literar la 80 de ani), Olimpia Mitric, Lucia Puşcaşu, Anica Facina şi mulţi alţii”, după cum preciza scriitoarea Doina Cernica.
De diplomele şi premiile celor 24 de scriitori laureaţi şi de buna organizare a evenimentului s-au ocupat scriitorul Cezar Straton (vicepreşedinte FCB) şi ec. Vasile Rusu (preşedinte FCB), sponsorii manifestării culturale. Premianţii au primit în dar şi cărţile scrise de Cezar Straton, dipticul „Basarabia şi Bucovina”. Momentul artistic - unul original, foarte apreciat de toţi cei prezenţi, a fost susţinut de Grupul folcloric „Dor” din Moara, coordonator prof. Constantin Irimia, grup invitat la eveniment de scriitorul Cezar Straton.
Ei sunt cei premiaţi
Organizatorii au ales ca în acest an să acorde „distincţii” pedouă categorii: Diplome aniversare, la 25 de ani de FCB (fără premii în bani): Dumitru Cucu, Vasile Rusu,Mihai Iacobescu, Vasile Păvăleanu, Alis Niculică, Dumitru Teodorescu, Nicolae Cârlan, Ion Beldeanu, Mihai Pînzaru Pim, Cezar Straton, Ion Holban, Valentin Ciucă, Doina Cernica, Liviu Clement, Ion Paranici, Tiberiu Avram, Gheorghe Giurcă, Constantin Hrehor, Eugen Dimitriu, Ioan Ieţcu, Carmen Veronica Steiciuc, Alexandru Ovidiu Vintilă, Vasile Tărâţeanu, Maria Elena Cuşnir, Dumitru Brădăţan, Lucia Puşcaşu, Mircea Lutic, Radu Bercea, David Croitor, Constantin Ungureanu BOX, Sofia Vicoveanca, Mănăstirea Voroneţ, Muzeul Bucovinei – manager Constantin-Emil Ursu, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” – manager Gheorghe Gabriel Cărăbuş; şi post-mortem (Onu Cazan, Tiberiu Cosovan, Ion Cozmei, Dumitru Covalciuc, Mircea Motrici, Emil Satco); şi 24 de diplome şi premii unor autori (premii pe anul 2018): Premiul de Excelenţă: „Enciclopedia Bucovinei. Personalităţi, localităţi, societăţi, presă, instituţii”, de Emil Satco şi Alis Niculică, Suceava, Ed. Karl A. Rosmtorfer, 2018; Premiul Opera Omnia: Nicolae Cârlan, pentru opera sa ca istoric literar şi realizarea unor ediţii critice monumentale ale poetului Nicolae Labiş, şi dramaturgului Ion Luca, pentru întreaga sa activitate muzeografică de înaltă calitate şi contribuţia scriitoricească la identificarea, păstrarea şi valorificarea patrimoniului literar al înaintaşilor din Bucovina;
Premiu Special: Catalogul manuscriselor slavo-române din Biblioteca Mănăstirii Suceviţa, de Olimpia Mitric, Iaşi, Ed. Univ. „Al. I. Cuza”, 2018; Volum de Istorie Literară: Iulia Murariu, Ipostaze feminine în proza lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Ed. Eikon, 2017; Roman S.F.: Mircea Nanu-Muntean, „La crâşma lu’ Ilie. Zburătăcind prin multivers”, roman, Suceava, Ed. Cygnus, 2017; Proză Scurtă: Dragoş Huţuleac, „Poveştile Bucovinei”, Bacău, Ed. Rovimed Publishers, 2017; Constantin Târziu, „Destine”, Suceava, Ed. Accent Print, 2018; Memorialistică: Alina Elena Andruhovici, „Cum poţi să uiţi?”, Iaşi, Ed. Pim, 2017; Mălina Aniţoaei, „Când tata avea tată”, Horodnic, Ed. Ion Prelipcean, 2018; Ciprian Bojescu, „Vremea amintirilor”, Suceava, Ed. Accent Print, 2018; Constantin Hluşneac, „Vlăstar de refugiaţi” (nuvelă document), Suceava, Ed. Accent Print, 2017; Gheorghe C. Patza, „Iarbă şi cărţi. Amintiri din două milenii”, Iaşi, Ed. Pim, 2018; Emil Simion, „Mă cheamă amintirile...”, Suceava, Ed. George Tofan, 2018; Volum de Debut: Mihai Iulian Verciuc, „Bucăţi din mine”, Suceava, Ed. Cygnus, 2017; Poezie: Anica Facina, „Ceasornicul de iarbă”, Târgu Mureş, Ed. Vatra Veche, 2017; Doru-Mihai Mateiciuc, „Antierotica”, Iaşi, Ed. Juimea, 2017; Istoria Bucovinei: Constantin Ungureanu, Călin Pantea, „Atlasul etno-lingvistic şi confesional al Bucovinei (1774-2002)”, Suceava, Ed. Karl A. Romstorfer, 2018; Patrimoniu Cultural: Avramia Dolinski, Gheorghe Dolinski, „La gura sobei cu Badea Toader”, Rădăuţi, Ed. Septentrion, 2017; Gheorghe Dolinski, „Din an, în an... Selecţie din tezaurul folcloric al localităţii Arbore”, Rădăuţi, 2018; Petru Bejinariu, „Adevăruri ale ştiinţelor naturii în opera lui Mihai Eminescu”, Suceava, 2018; „Comunitatea rădăuţeană şi identitatea sa, la Centenarul Marii Uniri”, Rădăuţi, Ed. Septentrion, 2018; Volum Monografic: Mihai C. - M. Ardeleanu, Ioan Ieţcu, „400 de ani de asistenţă medicală spitalicească în judeţul Suceava”, Suceava, Ed. Muşatinii, 2018; Volum Ştiinţific: Elena Pintilei, „I.G. Sbiera. Album de familie”, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2018; In Memoriam: Dorel Ciocan, „Întâmplări şi amintiri împletite într-un destin”. In memoriam prof. dr. Anghel Popa, Galaţi, Ed. InfoRapArt, 2018; Grafică: Mihai Pânzaru-PIM, „Miezul jarului”, Suceava, Ed. George Tofan, 2018; Publicaţie Ştiinţifică: „Glasul Bucovinei”. Revistă trimestrială de istorie şi cultură, Cernăuţi-Bucureşti, an XXV, nr. 3/2018.