Ediția a XXXIX-a a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, desfășurată în perioada 25-29 septembrie, și-a desemnat câștigătorii. A fost o ediție bogată în evenimente: vizionare a filmelor din competiție și a altora, documentare sau lungmetraje de ficțiune, vernisaj expoziție de fotografie, prezentare de carte, dezbatere, proiecție în aer liber, proiecții speciale a unor filme consacrate în prezența regizorilor și actorilor din rolurile principale, sesiune Q&A cu participanții la festival.
Juriul, alcătuit din (președinte)Laurențiu Damian, regizor;
membri: Manuela Cernat – critic de film, Dana Duma – critic de film, Nae Caranfil - regizor, scenarist, Ovidiu Lazăr – regizor, Igor Cobileanski - regizor si Victor Rusu - artist fotograf, a deliberat. Filmele laureate ale festivalului sunt: la secțiunea Film Documentar: premiul pentru cel mai bun film documentar: „Tatăl meu Imre”, Regia: Andreea Știliuc, România; premiul pentru cea mai bună regie la film documentar „El iubește ochii mei”, Regia: Enxhi Rista, Albania; premiul pentru cea mai bună imagine la film documentar: „Dorotchka”, Imaginea: Olga Delane, Germania; premiul special al juriului – film documentar: Emanoil Mihăilescu și Balaurul Roșu, Paul Palencsar, România.
La secțiunea Film studențesc: premiul pentru cel mai bun film studenţesc: „L'enfant Chameau”, Regia : Chabname Zariab, Franța; premiul pentru cea mai bună regie la film studențesc: „Ravik the steppe turle”, Regia: Michal Chmielewski, Polonia; premiul pentru cea mai bună imagine la filmul studențesc: „The Last Client”, Imaginea: Anna Urbanczyk, Polonia.
La secțiunea Film turistic: premiul pentru cel mai bun film turistic: „Maramureș – țară veche, țară nouă”, Regia : Florin Andreescu, România.
La sectiunea Digiaporamă: premiul pentru cea mai buna digiaporamă: „Loving a woman”, Regia: Benedetti Alessandro, Italia; premiul special al juriului – digiaporamă: „Sweets”, Regia: Il Triangolo Magico Multivisione, Italia; premiul „In memoriam Liviu Macovei” - Paul Palencsar, România; premiul de recunoștință - Marcela Butnaru.
Anul acesta s-au înscris în festival peste 160 de filme, din care au trecut de preselecție 48 din 21 de țări și 3 continente. Organizatori: Primăria Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina. Parteneri: Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Cultural Român, DACIN SARA, Banca Comercială, Raiffeisein Bank, Banca Transilvania, Tarom, KODAK, SC Cotnari, Auto Mitric Suceava.