Galeria Oamenilor de Seamă a găzduit primul eveniment din calendarul cultural din acest an al Zilelor Municipiului Fălticeni.
În seara zilei de sâmbătă, 13 iulie, Casa Lovineştilor de pe strada Sucevei a devenit locul de întâlnire al iubitorilor de literatură dornici să participe la Seara Muzeală „Sub semnul lovineştilor”.
În prima parte a evenimentului, moderat de dr. Roxana Cristian şi prof. muzeograf Marius Dăscălescu, doctor în relaţii economice internaţionale Magda Ţepoi a făcut “Evocarea unui om generos, dr. Vasile Popa” şi a adus în atenţia publicului ultimul volum care îmbogăţeşte raftul fălticenean al culturii şi care poartă semnătura regretatului medic şi scriitor Vasile Popa, “Din viaţă”. Elena Dulgheru, critic de film şi poetă, a vorbit numerosului auditoriu despre “Hermeneutica basmului de la V.I. Propp la Vasile Lovinescu”, Dan Iacob, scriitor, membru Uniunii Scriitorilor - Filiala Bacău, a prezentat lucrarea “Opera lui Ion Creangă, privită din aşezarea studiilor tradiţionale”, iar prof. Eleonora Bulboacă a prezentat o “Punte între două viziuni asupra cunoaşterii: Eminescu şi Vasile Lovinescu”. Cunoscută fălticenenilor de la întâlnirile Lovineştilor din fiecare vară organizate în urbea de pe Şomuz de Cenaclul “Hyperion” din Bucureşti şi muzeografii Gheorghe Dăscălescu şi Marius Dăscălescu, Roxana Cristian a venit din Franţa, acasă la Lovinescu, cu „O epifanie a cocorilor”.
Toţi aceştia, împreună cu profesorul universitar Nicolae Maxim, solist alFilarmonicii “George Enescu” Bucureşti, care a asigurat un intermezzo muzical, au readus în actualitate secvenţe legate de una dintre cele mai importante familii culturale ale României, cea a Lovineştilor, mai ales că nici data pentru întâlnire nu a fost întâmplător aleasă de organizatori, fiindcă, fără a avea pretenţia de a epuiza numărul coincidenţelor, pe 14 iulie s-a stins din viaţă principalul exponent al ezoterismului românesc, Vasile Lovinescu (1984), pe 16 iulie s-a înregistrat decesul marelui critic Eugen Lovinescu (1943), iar pe 18 iulie a decedat V.G. Popa, cel ce a condus, din anul 1970, Cenaclul literar “E. Lovinescu” (1976).