În perioada 29 aprilie - 15 iunie, 25 de elevi, coordonaţi de prof. Monica Arotăriţei, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu“ Suceava, au luat parte la două proiecte internaţionale numite “My Magical Dust” şi „Innovate your dreams”, proiecte fondate de profesorul Khurram Shahzad, din Pakistan.
Proiectele au avut la bază conceptul STEM - predarea şi învăţarea ştiinţelor exacte prin metode atractive şi inovative, pentru a forma şi dezvolta la elevi abilităţi de gândire critică şi comunicare, pentru a spori interesul acestora pentru domeniile tehnice şi a contribui la formarea noii generaţii capabile să genereze inovaţii. Activităţile au avut la bază lecţii pentru învăţarea bazată pe proiecte (Project Based Learning), în care elevii au fost încurajaţi să colaboreze şi să utilizeze mijloace noi de învăţare bazate pe tehnologie, pentru a descoperi şi crea produse noi şi originale.
La acest proiect au luat parte 2.500 de cadre didactice, aproximativ 500.000 de elevi, din 55 de ţări. Temele abordate au fost legate de temerile elevilor, conceptul de bullying, sănătatea mentală a copiilor, importanţa unui mediu înconjurător curat şi dezvoltarea abilităţilor lingvistice. Elevii au avut ocazia să îşi folosească cunoştinţele din mai multe domenii ştiinţifice – biologie, chimie, fizică, informatică, geografie şi limbi străine pentru a crea machete, desene, cărţi de benzi desenate, prezentări interactive, videoclipuri şi postere. La final, fiecare participat a primit un certificat.