La Muzeul de Istorie Suceava vor fi expuse, în perioada 12 aprilie – 30 iunie, lucrări de pictură din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal – Secolele XIX-XX. Sub mottoul „Pagini de Artă Românească”, expoziţia, care va avea vernisajul vineri, 12 aprilie, la ora 12:00, prezintă lucrări de pictură semnate de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Mișu Popp, Arthur Coulin, Iosif Iser, Camil Ressu, Gheorghe Petrașcu, Max Hermann Maxy, Jean Al. Steriadi, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin Muzeul Bucovinei, care are o bună colaborare cu Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.