Astăzi, 12 martie, Teatrul studențesc „Fabulinus” aduce pe scena Auditoriumului ”Joseph Schmidt” a Universității din Suceava o nouă reprezentație a piesei „Ţîba”, în regia lui Cosmin Panaite.
Spectacolul este programat de la ora 19.00.
Prețul unui bilet este de 5 lei, iar acestea se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro/ www.biletesuceava.ro, sau de la sediul Casei de Cultură a Studenților din str. Zorilor nr. 6 (lângă Auto Albina), de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 - 17:00.
Potrivit organizatorilor, „spectacolul este un discurs ironic și autoironic despre teatru și metehnele sale, descrie experiența de lucru pentru un spectacol și dezvăluie din culisele relației dintre un regizor și actori. Ca în orice comedie, lucrurile degenerează, spre deliciul publicului; în cazul nostru, disfuncționalitățile prezentate își propun să și chestioneze diferitele feluri de a <face teatru>. <Ţîba>, foarte puțin după câteva <șcene> de William Shakespeare, este o comedie care sfârșește serios, finalul fiind dedicat fericiților și sărmanilor îndrăgostiți”.
Distribuția: Artiom Creț în rolul lui Nic Beton, Carolina Neagu este Oana Joacăbine, Sergiu Semenciuc - Regizorul, Luminita Andruh - Floarea Bețivu, Ludmila Mihai - Sufleurul, Polya Zubati - Daniela Capdefier, Felicia Malai - Luminița Întunerec, Elian Agache - Gigel Potrivitu.
Cosmin Panaite, actor al Teatrului Municipal “Matei Vişniec” Suceava, este regizorul şi coordonatorul acestui proiect realizat de Universitatea din Suceava şi Casa de Cultură a Studenţilor Suceava. Acesta se află la a treia colaborare cu trupa Teatrului Studențesc „Fabulinus”, după spectacolele „Pisica verde” şi ”Cosmic”.