Sucevenii sunt așteptați astăzi, de la ora 18:30, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, la „Simfonii de toamnă”, ediția a VII-a, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale municipiului. Ariile celebre vor face ca inimile celor prezenți să vibreze la unison și să adune emoții care îi vor însoți pentru mult timp. Concertul va fi transmisîn direct pe pagina de Facebook a cotidianului Monitorul de Suceava, începând cu ora 18:30. Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Suceava - Bucovina, care a invitat în acest an renumiţii artişti de la Opera Naţională Română din Iaşi, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu, care vor interpreta arii celebre de muzică clasică. Președintele Clubului Rotary Suceava - Bucovina, Nicu Zgabei, a precizat că sucevenii vor petrece o memorabilă seară de toamnă în compania artiștilor ieșeni, orchestra, corul şi corpul de balet, circa 140 de artişti de elită. Accesul la concert se va face doar pe bază de invitaţie, începând cu ora 18:00.
„Dăruiţi comunităţii împreună cu Rotary”
Managerul proiectului „Dăruiţi comunităţii împreună cu Rotary”, Dan Ioan Cuşnir, a precizat că acesta este mesajul cu care membrii Clubului vor organiza concertul şi anul acesta, „după extraordinarele ecouri ale primelor şase ediţii ale evenimentului”.„Organizarea regalului de muzică clasică la Suceava Simfonii de Toamnă, care a ajuns la a şaptea ediţie, va fi posibilă datorită partenerilor care ni s-au alăturat în eveniment, alături de aceştia proiectul fiind susţinut de nume importante din mediul de afaceri local, de autorităţile locale şi de mass-media”, a spus Dan Ioan Cuşnir. Primele şase ediţii ale evenimentului au adus în faţa publicului sucevean artiştii de la Filarmonica din Botoşani, în 2012 şi 2014, de la Opera Naţională Română din Iaşi, în 2013 şi 2016, de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, în anul 2015, şi de la Filarmonica „George Enescu” din Iaşi, în 2017.