Sala “Draga Olteanu Matei” şi cele trei unităţi liceale din municipiul Fălticeni au găzduit joi, 17 mai, proiecţia în premieră a filmului documentar “Pe eroi să nu-i căutaţi în mormânt!”, film care a rulat în această zi în peste 200 de localităţi din România şi Republica Moldova. Filmul documentar, realizat de regizorul Camelia Moise, este un omagiu adus eroilor veterani şi foştilor deţinuţi politici care au contribuit prin sacrificiul lor la crearea şi menţinerea pe harta geopolitică a României. Invitatul special al evenimentului, organizat de Asociaţia „Fălticeni cultural” împreună cu Asociaţia „Spirit Liber” din Fălticeni şi inclus în activităţile dedicate Centenarului Marii Uniri, a fost artistul plastic humorean Radu Bercea, fost deţinut politic în perioada 1959-1964.
Radu Bercea, un martir al închisorilor comuniste
Desfăşurarea vizuală cutremurătoare din partea a doua a filmului, în care au fost prezentate secvenţe dramatice, tulburătoare din locurile de detenţie şi coloniile penitenciare de muncă, la care s-au adăugat mărturiile celor rămaşi acasă, i-au tulburat firea calmă, optimistă, răbdătoare şi au adus lacrimi în ochii lui Radu Bercea.
“Filmul m-a impresionat. Este foarte greu de exprimat ceea ce am văzut. Numai cel care a trăit, a trecut prin aşa ceva, poate să simtă mesajul. Frustrarea nu vine din anii pierduţi, sau poate câştigaţi, pentru că în detenţie am întâlnit nişte oameni deosebiţi, ci din faptul că mulţi tineri nu mai sunt interesați de ceea ce s-a întâmplat în timpul regimului comunist. Ca să ne raportăm la viitor, trebuie să ne cunoaștem trecutul. Dacă nu-l cunoaştem, el se poate repeta”, a spus Radu Bercea.
Profesorul Codrin Benţa, cel care a vorbit despre documentarul “care ne face să trăim mai bine sentimentul de a fi români, pentru că nu poţi să fii român dacă nu conştientizezi cine eşti ca român”, l-a prezentat pe Radu Bercea ca un martir al neamului românesc, care a trecut prin gulagul românesc, iar ceea ce a trăit spune şi altora, dar nu prin cuvinte, ci prin imagini pictate, prin desen, printr-o expoziţie itinerantă <Memoria retinei gulagului românesc> care a poposit şi la Fălticeni, dar şi peste hotare.
Film, colac şi artă plastică
Înaintea proiecţiei de la Sala “Draga Olteanu Matei”, cei prezenţi au interpretat imnul eroilor, iar după difuzarea filmului “Pe eroi să nu-i căutaţi în mormânt”, preotul Liviu Mihăilă a împărţit celor prezenţi un colac. Pe lângă colac, participanţii la eveniment au primit şi o diplomă “România Centenar”, personalizată de Radu Bercea. Artistul plastic humorean a dăruit mai multe lucrări care înfrumuseţează cea mai nouă sală de spectacole din Fălticeni.
“Am împărţit acest colac la toţi spectatorii pentru că mi-am adus aminte de un gest făcut de un irlandez la Festivalul <Toamnă la Voroneţ>, Peter Hurley, care, într-unul din filmele pe care le-a făcut despre România, a plecat din Săpânţa, Maramureş, pe jos până la Muzeul Satului din Bucureşti. La Gala festivalului a venit cu colivă şi cu un colac maramureşean din care am mâncat toţi”, a precizat preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni cultural”.
Jertfa ţăranului român pentru credinţă şi pentru pământul sfânt
Filmul “Pe eroi să nu-i căutaţi în mormânt” este o bijuterie artistică, realizat cu o documentare solidă, plecând de la comunitatea din localitatea Cristian şi preotul Sorin Dobre. Timp de aproape o oră jumătate este prezentată jertfa ţăranului român pentru credinţă şi pentru pământul sfânt prin interviuri, imagini din Arhiva Naţională de Filme şi din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă a României Agerpres, fondată în 1889. Pe lângă eroii Unirii din 1918, prezentaţi la Alba Iulia, cu ajutorul documentelor şi al ghidului Muzeului Unirii, este prezentată România în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă, cu părţile ei bune, dar şi cu abuzurile din timpul colectivizării, numeroasele restricţii la energie, combustibili, apă, căldură, lipsa alimentelor din magazine, cenzura, imposibilitatea de a te exprima liber şi temuta securitate.
Filmul este o apologie a eternităţii româneşti pe aceste meleaguri şi un omagiu adus celor care şi-au sacrificat viaţa pentru ca astăzi să putem sărbători Centenarul Unirii.