Concursul Judeţean de Poezie „Ion Cozmei”, ediția I, şi-a desemnat câştigătorii joi, 15 martie, la Călineşti-Cuparencu. Marele Premiu "Ion Cozmei" a fost câştigat de eleva Andreea Petrovici (Vatra Dornei), de la Colegiul Național ”Petru Rareş” Suceava. La clasele IX – XII: Premiul I: Calancia Raluca, Suceava, Premiul al II-lea: Țebrean Ana-Maria, Suceava, Premiul al III-lea: Grosu Camelia, Suceava, Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei: Mihăilescu Andra, Suceava; Premiul revistei Bucovina Literară, Suceava:Apostol Alexandra, Suceava, Premiul revistei Cronica Veche, Iaşi: Stavarachi Teona, Suceava, Premiul revistei Alecart: Bejinariu Paul Cătălin, Suceava, Premiul revistei Hyperion Botoşani: Florescu Paul, Suceava, Premiile revistei Plumb, Bacău:Redinciuc Ioana, Suceava, Sandu Teofana, Suceava, Premiilerevistei Zona Literara, Iaşi: Diaconescu Diana, Suceava, Vladianu Teodora, Suceava, Premiul revistei Oraşul, Cluj: Tofan Gabriela, Suceava. La clasele V-VIII, s-au acordat trei premii: Premiul I – Mariana Andreea Cora, Băişeşti, Premiul al II-lea, Sorina Iuliana Rîndaşu, Salcea, Premiul al III-lea, Elena Delia Dascălu, Suceava.Festivitatea de decernare a premiilor, recitalul laureaţilor şi un recital-spectacol susţinut de elevi ai şcolii din Călineşti-Cuparencu au avut loc ieri, la de la ora 14:00, la Călineşti-Cuparencu. Înainte de decernarea premiilor, de la ora 13:00, a avut loc un pelerinaj şi depunere de coroană omagială la mormântul poetului Ion Cozmei
Promovarea de noi şi autentice talente
Competiția a fost organizată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Primăria Comunei Şerbăuţi. Concursul, după cum a spus poeta Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi membră a juriului Concursului Judeţean de Poezie „Ion Cozmei”, alături de poeta Viorica Petrovici şi poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul-şef al revistei „Bucovina literară”, îşi propune să aducă în atenţia elevilor noţiuni despre viaţa şi opera poetului Ion Cozmei şi, totodată, să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor din învăţământul gimnazial şi liceal. La această primă ediție a concursului de poezie au fost trimise 45 de poeme, 20 la clasele V-VIII şi 25 la clasele IX-XII. „Interesul este deja vizibil şi ne bucurăm pentru acest lucru. (...) Ne dorim, pe viitor, ca acest concurs să devină unul național", a spus poeta Carmen Veronica Steiciuc.
In Memoriam “Ion Cozmei”, imagini şi cuvinte
La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava a avut loc miercuri, de la ora 10:00, acţiunea In Memoriam “Ion Cozmei”, la care a participat un grup restrâns pe persoane, oameni care l-au cunoscut şi prețuit pe poetul şi scriitorul Ion Cozmei, Ionică, cum îi spuneau apropiații. Poeta Carmen Veronica Steiciuc a făcut o prezentare a scriitorului Ion Cozmei, a vorbit despre opera şi premiile obținute de-a lungul carierei, în timp ce pe un ecran se derulau imagini, fotografii din viața poetului, alături de actori, scriitori, oameni de cultură. Poetul Ion Cozmei s-a născut pe 11 martie 1951, în satul Călineşti Cuparencu, din comuna Serbăuţi. În 1966 a absolvit şcoala generală din localitatea natală, iar în 1970 Liceul “Ștefan cel Mare” din Suceava. A urmat cursurile Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Filologie, secţia română – latină, în intervalul 1970 – 1974. A fost apoi profesor la şcolile generale din Traian (Ialomiţa), Coarnele Caprei (Iaşi), Dumbrăveni (Suceava), în perioada 1974 – 1979. În perioada 1979 – 1984 a lucrat ca secretar literar la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava, iar între 1985 şi 1991 a fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. A fost profesor la câteva licee sucevene, înainte de pensionare fiind profesor titular la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Doctor în filologie cu o teză dedicată poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko, Ion Cozmei a fost onorat cu Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cobzarul”.
„Un spirit deosebit, de o onestitate deosebită, un coleg şi un prieten adevărat, care nu ştia să mintă"
La eveniment a fost prezentă şi Isabel Giorgiana Vintilă, inspector şcolar de Limba şi Literatura Română din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care a povestit că l-a cunoscut pe poetul Ion Cozmei în anul 2001. ”Era un om vioi, tenace, inteligent, o figură care te marca, un personaj jovial, plăcut, care comunica foarte bine cu tinerii”, a spus Isabel Giorgiana Vintilă. Printre cei care au transmis un gând din suflet în memoria poetului Ion Cozmei a fost şi profesorul Octavian Nestor, care a spus despre Ionică, care i-a fost coleg şi prieten, că a fost ”un spirit deosebit, de o onestitate deosebită, un coleg şi un prieten adevărat, care nu ştia să mintă, nu ştia să fie rău”. Ion Cozmei a fost, în opinia profesorului Octavian Nestor, ”un prieten de profesie”, ”un talent înnăscut”, ”un model de spiritualitate” care ştia „să cultive omenia". Eleva Adela Şulea a recitat câteva poezii semnate de poetul Ion Cozmei, atât la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava, cât şi la Călineşti-Cuparencu.