Romfilatelia a fost alături de sportivii români participanţi la cea de-a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă - PyeongChang 2018 prin introducerea în circulaţie a unei emisiuni de mărci poştale dedicate acestui eveniment sportiv.
Emisiunea ilustrează patru discipline olimpice: bobul, schiul alpin, schi fond şi săritura cu schiurile.
Bobul este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei, schiul alpin este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, proba de schi fond este prezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei, iar săritura cu schiurile este redată pe timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei.
Jocurile Olimpice de Iarnă, organizate de Coreea de Sud pentru prima dată, au fost găzduite în acest an, în perioada 9-25 februarie, de oraşul PyeongChang.
PyeongChang este cel de-al treilea oraş asiatic care găzduieşte acest eveniment sportiv, după Sapporo (Japonia), în 1972, şi Nagano (Japonia), în 1998. Situat în partea nord-estică a Coreei de Sud, într-o regiune muntoasă, localitatea este un faimos centru pentru sporturile de iarnă din această ţară. Oraşul a fost amfitrion pentru 6.500 de sportivi şi oficiali din peste 90 de ţări, care au luat parte la 102 întreceri, din 15 discipline.
Anul acesta, uniformele purtătorilor de medalii şi însoţitorilor sportivilor au fost inspirate de culorile steagului naţional al Coreei de Sud – roşu, alb şi albastru.
În cadrul evenimentului sportiv au fost incluse 15 discipline, din 7 sporturi: patinaj (patinaj artistic, patinaj viteză şi patinaj viteză pe pistă scurtă), schi (alpin, fond, liber, combinată nordică, sărituri cu schiurile şi snowboard), bob (bob şi skeleton), biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie.
La Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, ţara noastră a participat la probele de schi alpin şi fond, sărituri cu schiurile, biatlon, bob, sanie şi skeleton.
Emisiunea filatelică, machetată de Victor Telibaşa, are un tiraj total de 81.008 timbre, fiind realizate şi 225 de plicuri (FDC), echipate cu timbrele seriei, numerotate şi obliterate cu ştampila „prima zi”.