Expoziţia „Ecce homo” a artistului Ovidiu Buzec

Expoziţia „Ecce homo” a artistului Ovidiu Buzec, ce a avut loc pe 2 martie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava, ne-a propus o tematică disecată în nenumărate rânduri în istoria artei, dar acum sub o nouă viziune, cea a artistului care este neiertătoare şi sinceră. El ne dezvăluie crunt, fără ascunzişuri şi fără menajamente adevărata natură umană privită prin vizorul contemporaneităţii.

Într-adevăr, arta poate oferi o perspectivă cu o anumită prestanţă în observarea chinurilor condiţiei umane. Iar publicul contemporan şi-a dorit realmente să găsească o persoană care să spună lucrurilor pe nume sau mai bine zis să făurească faptele în deplinătatea lor reală. Iar această persoană o întâlnim în artistul Ovidiu Buzec!

Ideea de la care a pornit conceperea expoziţiei este bine cunoscuta exclamaţie a procuratorului roman Pilat din Pont „Ecce Homo” (Iată omul) în clipa în care acesta l-a arătat pe Iisus cu coroana de spini pe cap, artistul făcând astfel trimitere într-o manieră adaptată şi interpretată la omul contemporan, fără a avea neapărat o conotaţie religioasă. El doar a surprins într-un mod ingenios natura umană în evoluţia sau mai curând în involuţia sa.

În cele 12 lucrări expuse în această micuţă galerie, natura umană dobândeşte cu totul şi cu totul alte valenţe, mai mişcătoare, mai frapante, crude şi terifiante. Manipularea, cenzura, discriminarea, trădarea, violenţa, incestul, narcisismul, egoismul, parvenitismul, amăgirea, suferinţa, ura, înşelăciunea, defăimarea, duplicitatea, minciunile, lăcomia, sclavagismul contemporan, toate sunt înfăţişate atât de inspirat şi sugestiv încât nasc în noi sentimente de amăgire, tristeţe, confuzie şi dezgust, şi pe bună dreptate, când privim aceste porniri monstruoase născocite de nişte caractere murdare şi simţim că trăim într-o lume aparent spirituală în care tot ce contează este de fapt banul. Observăm aşadar cum construcţia de bază a expoziţiei se axează pe caracterul antropomorf, asta pentru că se întemeiază în exclusivitate pe prezenţa umană.

Dar să nu uităm că arta este subiectivă, iar analizând cu atenţie compoziţiile artistului nu putem să ne limităm doar la ideea de lucrări de artă (tablouri), respectiv la obiecte estetice, ci dacă ne este îngăduit, se simte acut necesitatea de a se ţine cont de receptor (public) şi de înzestrările acestuia. Cu precădere, în contextul de faţă când avem tratate asemenea subiecte în tablouri este impetuos necesar să ţinem cont de sensibilitatea estetică a receptorului şi de capacitatea acestuia de a percepe lucrarea de artă prin diferitele determinări, dar şi de perspectiva de ansamblu. Prin urmare, modul de „a acţiona” a unui tablou depinde foarte mult de aceste însuşiri ale publicului. Unui public bine documentat, cu un gust estetic format, educat şi cu o viziune deschisă şi maleabilă tablourile i se adresează în cu totul alt fel decât unuia insensibil, nepregătit şi necizelat.

Cunoaştem poate cu toţii informaţia atât de vehiculată că arta este un balsam pentru suflet, un remediu pentru supărări, un înlocuitor al lipsurilor, un mijlocitor în tămăduirea sufletului. Într-adevăr, nu contest faptul că întâlnirea cu arta prilejuieşte o nobilă desfătare, producând acel catharsis pentru acceptarea mai uşoară a tragediei sorţii. Dar să nu cumva să ne lăsăm pradă aparenţelor şi să ne coborâm la nivelul cotidianului, al banalului şi să credem că arta are datoria doar de a stârni bucuria sau a alina durerile, ci ea însumează mult mai mult, oferind o plăcere cu mult superioară făcând abstracţie de stările de spirit pricinuite.

Deşi artistul Ovidiu Buzec abordează o manieră de exprimare impulsivă, masivă, pe suprafeţe relativ mari (110 x 110 cm) şi amplu feţuite, unde totul este într-o frământată mişcare spre o prefacere sau refacere sufletească, pictura sa dobândind într-un mod interesant un aspect de o oarecare distincţie. Acesta îşi are paleta sa şi mânuieşte abil pensula, cu gesturi largi, într-o gamă de culori restrânse şi aproape invariabil aceleaşi, dar cu un elan tehnic superb.

Liniile desenului fug, se cheamă, se resping, se încheagă într-un ritm ascuns în cumpătarea formelor şi a culorilor ce se acordă în tonuri austere, ce sunt născute dintr-un nucleu de gravitate expresivă şi intens sentiment. Artistul întrebuinţează o tehnică de o rigoare tumultoasă, iar pornirea picturală este surprinzător de aprigă, el lucrând în general mixt, utilizând tehnica colajului sau a picturii cu acrilice sau ulei. Culorile alese dobândesc o frăgezime pe care şi-o conservă şi în variaţiunea nuanţelor, formând în această coeziune a pastei de culoare o ţesătură organiză a compoziţiilor.

Cu toate că ne aflăm în domeniul imaginarului, aspiraţiile profunde sunt mereu provocatoare, îndrăzneţe, iar împlinirea lor presupune capacitatea de a sfida riscurile şi obstacolele surprinzător de dificile. Arta lui Ovidiu Buzec nu e pură filozofie deoarece ea însăşi constituie un organism de sine stătător, iar prin expresivitate, prin forţa de sugestie şi prin ideile sale se individualizează, dobândind o colosală forţă de infiltrare în masele largi unde se integrează în comportamente, mentalităţi şi atitudini.

Critic de artă Delia Ioana Leizeriuc