Festivalul datinilor şi obiceiurilor de Anul Nou a adunat sâmbătă, 30 decembrie 2017, după orele prânzului, în piaţa centrală din municipiul Rădăuţi, peste 300 de tineri dansatori şi mascaţi din judeţul nostru. Potrivit celor afirmate de directorul Casei Municipale de Cultură Rădăuţi, Ovidiu Foca, pe scena amenajată în centrul localităţii au evoluat trupe din Liteni, Volovăţ, Botoşana, Udeşti, Hânţeşti, Vultureşti, Dolhasca, Bilca şi de la Casa de Cultură şi Clubul Copiilor din Rădăuţi.
Urşii, caprele, căprioarele, mascaţii cu costume hilare şi înspăimântătoare, urătorii - sperietori, Baba-Cloanţa călare pe mătură şi perechea sa, „soacrele acre”, cât şi celelalte personaje de „sezon” au stârnit interesul celor peste o mie de localnici prezenţi la manifestare.
Organizatorul acţiunii a fost Primăria Rădăuţi, prin Casa Municipală de Cultură.