Biblioteca Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava, organizează, în perioada 30 octombrie – 9 noiembrie, etapa finală a Concursului naţional de lectură „Bătălia cărţilor”, ediţia a IV-a, ce are ca scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor. Evenimentul va fi organizat separat pentru secţiunile intrate în concurs: luni, 30 octombrie, ora 15:00, categoria 11-13 ani, limba română; marţi, 31 octombrie, ora 14:00, categoria 14-18 ani, limba română; marţi, 7 noiembrie, ora 14:00, categoria 11-13 ani, limba engleză; joi, 9 noiembrie, ora 14:00, categoria 14-18 ani, limba engleză.
41 de finalişti
Concursul s-a derulat în perioada februarie-octombrie 2017, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi a fost organizat în mai multe biblioteci publice din ţară. La acest concurs, ce a avut două secţiuni, lectură în limba română şi lectură în limba engleză, au participat copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, care au permis de intrare la bibliotecă. Înscrierea s-a făcut la toate secţiile şi filialele bibliotecii, prin completarea unei fişe de înscriere, numărul total al celor înscrişi fiind de 115 copii şi tineri, 41 dintre aceştia îndeplinind condiţiile pentru a intra în finală.
„Cititorul anului”
În cadrul concursului au fost propuse spre lectură cele mai noi apariţii editoriale destinate copiilor şi adolescenţilor, punându-se accent pe însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii. Pentru a intra în finală, participanţii au lecturat cărţile din lista recomandată şi au predat fişele de lectură. Fişele au fost evaluate de o comisie din care au făcut parte profesori, bibliotecari şi scriitori.
Evenimentul final se axează pe dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii finalişti vor prezenta şi susţine cartea preferată, una dintre cele 10 din concurs, şi vor răspunde întrebărilor din partea juriului şi a celorlalţi concurenţi. Juriul va ţine cont de argumentare, exprimare, convingere şi originalitate. Finaliştii pot fi însoţiţi de susţinători, colegi de clasă, profesori, părinţi. Participantul care va răspunde cel mai frumos şi mai argumentat va deveni „Cititorul anului”. Sub genericul ,,Lectura vă face învingători”, vor fi acordate premii finaliştilor, iar cel mai bun cititor va deveni „Cititorul anului”.