Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 14 oct 2017 - Anul XXII, nr. 234 (6650)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Între cer şi pământ, de Mugur Andronic

Volumul "Între cer şi pământ" al scriitorului Mugur Andronic este omogen prin vârstă şi viziune creatoare, calitate care se reflectă direct în creaţie, textele explorând cu talent teme fundamentale.

Poemul care deschide volumul şi îi dă şi titlul (Între cer şi pământ) confirmă poziţionarea pe latura internă a vieţii: „Îmi rupi petalele de suflet nedestăinuit nopţii păcatelor lumeşti/ Spre a-mi prăda polenul visului meu de desprindere/ Între Cer şi Pământ/ Un zbor, din care-aş vrea să ţină o veşnicie”. E în versurile din acest prim poem o purificare a existenţei înseşi, prin retragerea din scenă a celui care contemplă: „Să desfac cu lama cuţitului de lumină/ Scoici de argint, la nesfârşit, spre a găsi/ Doar în una, în cele din urmă,/ Perla Vieţii fără regrete şi fără de pierzanie…”. Contemplaţia introduce în orizontul lui o lume tulbure, dar vie şi concretă, la ea contribuind, din plin, senzaţia ritmurilor lente, de slow-motion.

Volumul e structurat în trei mari cicluri, urmând linia clară a evoluţiei demersului literar. Universul tematic al textelor este diversificat: imaginarul scriitorului lucrează incitat de valenţele multiple ale universalităţii şi de activările ascunse ale inconştientului. Poetul segmentează partea întâi sub forma unor aparente minisecvenţe de proză, care fac tranziţia de la vocea lirică impersonală spre vocea care se nutreşte din aceleaşi sânge existenţial: „Înainte de a mă naşte ştiam odată nişte lucruri minunate, pe care acum le-am uitat şi nu mai pot a le scrie.” (Nedefinire), „Mă dor ochii de atât uitare” (Plânsul ocnaşului fără de speranţă), „Închipuiţi-vă, fiinţe umane, un copac alb focalizat de lumina blitz-ului atomic, într-o prăbuşire continuă, fără sfârşit, pe un pământ devenit tăcut, iradiant, nefotogenic.” (Sfârşit fotografic). Existenţa însăşi e trăită estetic, printr-o senzorialitate dusă la extrem, o voluptate a exhibării deschise în comunicare.

Cea de-a doua parte orientează lectorul spre omul originar, obsesiei materialului îi ia locul experienţa individuală, repetabilă, devenită contemplare. Motivul literar care face trimitere către această sferă este entitatea feminină, omniprezentă. Ea este pe rând semnul morţii ritualice: „…ai venit/ şi cu o mână nesigură/ mi-ai pus în faţă,/ într-o strachină de lut,/ măruntaiele/ calde încă/ ale Soarelui/ Lăcrimând,/ Când/ mi-a venit vremea,/ le-am atins/ şi m-am făcut lumină…”-(? nr. 32), al zborului esenţei în materie: „…pentru că din tine/ n-au rămas/ decât oasele desperecheate/ în amintirile solului vulcanic/ al gândului meu” (Pas final),  al dorinţei, în general: „…te-ai deschis/ în faţa mea/ ca o floare./  Dacă aş putea/ să te pun la presat!...” ­– (Ierbar sentimental), dar şi semnul Fiinţei: „am petrecut/ multe nopţi/ ascultând vioara/ ascunsă în trupul tău.” (? nr. 6). Poezia se naşte în cazul lui Mugur Andronic din această corelare între subiect şi decor. Interesantă în acest context este şi grafica adiacentă textelor, simbioza dintre elementul plastic şi filonul liric sporind forţa imaginii.

Puţini sunt poeţii care scriu aşa cum trăiesc. Tonul defensiv e dublat, în spatele oricărui decor neînsemnat stă posibilitatea împlinirii lui într-un alt decor, mai larg şi mai îndepărtat. În faţa noastră se derulează pe rând scene de frust imaculat, desprins fie din intimitatea cuplului, fie din amiciţiile eului. Ultima parte a cărţii conturează încă din titlu (Fluturi din cuvinte) evoluţia de la stadiul exuviei spre forma concretă.

Odată izolat de lumea (ne)rezonabilă, poetului (şi cititorului) nu-i rămâne decât să contemple nebunia celorlalţi, în termeni de comparaţie numaidecât relativi. Se produce o purificare a concretului, dar prioritar în ordinea poeziei rămâne contactul cu lumea concretă. De aici şi accentul pus în volumul lui Mugur Andronic pe exerciţiul transfigurării. Merită de menţionat şi grafica poetică, realizată cu inspiraţie de către Constantin Ungureanu-Box.

 

Ozana Ciobanu

Anul II, Litere USV

Ozana Ciobanu este membră a Clubului Alecart, laureată a unor importante concursuri de proză (Rezonanţe udeştene, Max Blecher, Fănuş Neagu, Marin Preda etc.), realizatoare de recenzii şi cronici dramatice.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Între cer şi pământ, de Mugur Andronic.
 Vizualizări articol: 1459 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Între cer şi pământ, de Mugur Andronic5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei