La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava poate fi văzută în aceste zile expoziţia comemorativă a pictorului iconar Emil Burlacu (1942-2016), organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România - Filiala Suceava de către fiica artistului, Emilia Burlacu Gusbeth.
Emil Burlacu s-a consacrat ca pictor iconar „utilizând o tehnică ce reînvie tradiţia iconarilor bizantini”
Expoziţia etalează 34 de lucrări, dispuse pe două segmente distincte - icoane (executate pe suport de lemn, unele păstrând conturul natural al scândurii, altele parcă decupate din catapeteasma unei biserici) şi tablouri în ulei sau pastel, peisaje rurale şi urbane din Suceava de altădată, lucrări rămase în colecţia familiei. Emil Burlacu s-a consacrat ca pictor iconar „utilizând - aşa cum remarca maestrul Nicolae Sava, prof. univ. la Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti - o tehnică ce reînvie tradiţia iconarilor bizantini”, preparându-şi singur culorile cu grija vechilor artizani.
În paralel cu arta icoanei, pictorul sucevean (care i-a avut ca profesori la Şcoala Populară de Artă - cum se numea, la sfârşitul anilor ‘70, Şcoala de Arte „Ion Irimescu” Suceava - pe Dumitru Rusu, Mircea Hrişcă, Ileana Bardă, Eugenia Goraş şi Virgiliu Parghel) şi-a exersat mâna în genuri ca peisajul rural şi urban şi natura statică, participând la expoziţii de grup şi saloane, dar prezentându-se periodic în faţa publicului şi cu expoziţii personale.
„Posteritatea durează foarte puţin, preţ de un necrolog”
Faptul că fiica artistului, Emilia Burlacu Gusbeth, la rândul său pictor iconar (absolventă a secţiei Restaurare - Patrimoniu a Facultăţii de Teologie din Bucureşti), a etalat, la moment comemorativ, atât icoană, cât şi câteva din lucrările laice (peisaje urbane executate în pastel şi o serie de uleiuri care prezintă Curtea Domnească din Suceava, Biserica „Sf. Dumitru” cu „Turnul Lăpuşneanu”, Strada Mare la intersecţia cu Karl Marx/Strada Curtea Domnească...) ale părintelui său, aducând totodată în expoziţie o fotografie-portret care ne reaminteşte de artistul sucevean, constituie, dincolo de gestul comemorativ, o invitaţie de a păşi în Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava pentru a ne întâlni/reîntâlni cu cel care a fost pictorul Emil Burlacu.
Şi asta pentru că, aşa cum spunea cineva, „posteritatea durează foarte puţin, preţ de un necrolog”.