Asociaţia Culturală „Societatea Ştefan cel Mare” din comuna Baia organizează duminică, 9 iulie, începând cu ora 14,00, în localitatea Baia, o manifestare culturală dedicată împlinirii a 550 de ani de la bătălia de la Baia.
Aşa cum am aflat de la prof. Vasile Popa, preşedintele Asociaţiei „Societatea Ştefan cel Mare”, la ora 15,00 este programată „Întâlnire cu Ştefan cel Mare”, urmată de un pelerinaj la Biserica Albă, ctitorie a marelui domnitor din anul 1467.
La ora 16,00 va avea loc „Întoarcerea lui Ştefan cel Mare la Baia”, urmată de discursul invitaţilor şi de un concert extraordinar de muzică religioasă, patriotică şi populară oferit de grupurile folclorice invitate.
Bătălia de la Baia a avut loc între oastea Moldovei, condusă de Ştefan cel Mare, şi oastea Regatului Ungariei, condusă de Matia Corvinul. În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ştefan a atacat oraşul Baia, luând prin surprindere armata regală. Au avut loc lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omeneşti pe ambele părţi. În Letopiseţul Ţării Moldovei, Grigore Ureche spune că incendiul pus noaptea de oştenii lui Ştefan a creat o mare învălmăşeală, aproape jumătate din soldaţii regelui Matia fiind tăiaţi cu săbiile. Fiind trădat de marea boierime nemulţumită de politica lui Ştefan, după bătălie, Ştefan cel Mare a omorât 24 de mari boieri trădători. În drumul spre Transilvania, armata regală a fost oprită de o blocadă şi a decis să îngroape cele 500 de tunuri şi alte comori, pentru a nu putea fi capturate de moldoveni.
Aşa cum precizează Gheorghe Teodorescu Kirileanu în lucrarea sa „Faptele şi vitejiile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”, voievodul Ştefan cel Mare a ridicat Biserica Albă în locul unui arin care i-a salvat viaţa, “mulţumind lui Dumnezeu că nu şi-a primejduit viaţa în bătălie şi a scăpat ţara de duşmani”.
Asociaţia „Societatea Ştefan cel Mare“ din localitatea Baia a fost fondată în 2010 şi are ca obiective promovarea valorilor morale ale societăţii româneşti, promovarea credinţei creştin-ortodoxe şi promovarea tradiţiilor şi culturii populare. Asociaţia are şi un grup folcloric, „Datina”, care are în repertoriu cântece şi dansuri populare, obiceiuri tradiţionale, dar şi un program de cântece religioase.