Primăria Municipiului Iaşi, Asociaţia Umoriştilor „Al. O. Teodoreanu” şi Academia Liberă Veche „Păstorel” Iaşi organizează, în intervalul 25 - 28 mai a.c., prima ediţie a Festivalului - Concurs Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor pe şapte coline” / Iaşi - România.
Festivalul-concurs va avea două componente cu jurii separate: I. Grafică satirică şi Caricatură, II. Literatură umoristică.
Componenta Grafică satirică şi Caricatură
Potrivit regulamentului, la componenta Grafică satirică şi Caricatură tema este liberă (umor general fără cuvinte).
Participanţii vor trimite minimum două lucrări, format A4, originale, alb-negru sau color, care nu au fost publicate sau premiate la alte saloane.
Lucrările scanate, având o rezoluţie de minimum 600 d.p.i., însoţite de fişa personală a concurentului (care trebuie să conţină adresa, un scurt CV, fotografia autorului, e-mail, telefon), vor fi trimise, până la data de 1 mai 2017, pe adresa de e-mail fui2017@yahoo.com, cu menţiunea „Pentru componenta Grafică Satirică şi Caricatură”, iar fiecare concurent va primi un număr de ordine.
Juriul este format din Sandro Poggiali (Italia) - preşedinte, membri fiind Doru Bosiok (Serbia), Jean Plantureux - Plantu (Franţa), Harald Reimholz (Germania), Dan Hatmanu, Constantin Tofan, Vasile Crăiţă-Mândră, Viorel Corodescu COV, Mihai Truică (România).
Se vor acorda Trofeul Festivalului şi următoarele premii: Premiul I (500 euro), Premiul II (400 euro), Premiul III (300 euro), Premiul de excelenţă „Traian Benţa” (200 euro - exclusiv unui caricaturist din Iaşi), trei menţiuni neremunerate.
Opţional se vor acorda premii speciale de către diverşi parteneri, instituţii, firme, organizaţii şi persoane private.
Componenta Literatură umoristică
Componenta Literatură umoristică are trei secţiuni: Epigramă, Poezie umoristică şi Carte de umor.
La secţiunile Epigramă şi Poezie umoristică tema concursului este „Tei, alei şi alelei!”. Concurenţii vor participa cu patru epigrame la tema impusă, nepublicate şi nepremiate anterior, din care una va fi obligatoriu un madrigal la adresa oraşului Iaşi, respectiv cu trei poezii, nepublicate şi nepremiate anterior.
La secţiunea Carte de umor, autorii vor trimite trei exemplare din fiecare carte inedită apărută în perioada 2016 - 2017, chiar dacă a mai fost premiată la alt concurs.
Concurenţii vor ataşa într-un plic cu motto o fişă personală, care va conţine adresa, un scurt CV, fotografia, e-mail, telefon.
Coletul cu plicul sigilat se va expedia, până la data de 1 mai 2017, pe adresa: Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumăzescu”, str. Lăpuşneanu, nr. 24, Iaşi, România - cu menţiunea „Pentru componenta Literatură umoristică - secţiunea...” (Epigramă, Poezie umoristică, Carte de umor / după caz).
Juriul este format din George Corbu - preşedinte, membri fiind Nicolae Creţu, Vasile Vajoga, Horia Zilieru, Constantin Dram.
La fiecare din cele trei secţiuni se vor acorda următoarele premii:
Premiul I (200 euro), Premiul II (150 euro), Premiul III (100 euro) şi trei menţiuni neremunerate.
Se vor mai acorda Premiul „Opera Omnia
Opţional se vor mai acorda premii speciale de către diverşi parteneri, instituţii, firme, organizaţii sau persoane private.
Preşedintele de onoare al juriului este maestrul Ștefan Popa POPAS
Cele mai bune lucrări vor fi publicate în Revista „Scârţ”, iar materialele vor intra în proprietatea organizatorilor festivalului.
Preşedintele de onoare al juriului este maestrul Ștefan Popa POPAS, iar secretarul juriilor este Gilia Crăciun.
Invitaţii de onoare ai festivalului sunt Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Walter Ghicolescu, Mircea Ionescu Quintus, Elis Râpeanu, Elvira Romaniuc, Marius Ursaciuc, Grupul „Divertis”, umorişti din Republica Moldova şi Ucraina.
Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp pentru a participa la festivitatea de premiere. Cazarea, masa şi transportul sunt asigurate pentru toţi invitaţii (mai puţin transportul concurenţilor câştigători).
Persoane de contact: Adrian Grăjdeanu (tel. 0720.003.236), Dumitru Grumăzescu (tel. 0748.515.374).