Prof. dr. Traian D. Stănciulescu, doctor în filosofie (specializarea logică şi semiologie), profesor titular la Catedra de ştiinţe ale comunicării a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, promotor al cursurilor de semiotică şi aplicaţii ale metodei semiotice, hermeneutica formelor simbolice, filosofia creaţiei şi comunicare persuasivă, care, cu câteva zile în urmă, a fost prezent la Suceava pentru a susţine cursul iniţiatic „Terapia prin lumină - Vindecarea de necunoaştere”, a venit cu câteva din lucrările sale, între care recenta carte tipărită la Iaşi (Editura Performantica & Biophotonic Concept / 2017) „(Meta)fizica luminii. Spre o hermeneutică a cosmologiei eminesciene”.
„O carte plină de lumină, fizică şi metafizică deopotrivă”
Cu menţiunea că această primă ediţie a cărţii, tipărită într-o serie limitată, ar putea să aibă destinul primei mărci poştale româneşti („Capul de Bour”) „ale cărei imperfecţiuni filatelice i-au crescut extrem valoarea”, autorul ne propune un demers hermeneutic punctat cu un motto de August Kekule, chimistul german care a postulat natura tetravalentă a atomului de carbon şi a descoperit structura circulară a benzenului: „Să învăţăm să visăm. Atunci poate vom găsi adevărul”.
Structurată în trei părţi (1 - Prefigurări conceptuale: Contribuţii la o hermeneutică analitică, 2 - De la Logos la Mythos, 3 - Cosmologia lui Eminescu: Recuperări hermeneutice), lucrarea prof. dr. Traian D. Stănciulescu este, aşa cum scrie într-o „altfel de postfaţă” (intitulată „Despre dreapta potrivire a lucrurilor”) poeta Shanti Nilaya, „o carte plină de lumină, fizică şi metafizică deopotrivă”.
O carte de învăţătură care îmbogăţeşte seria „Manualul Omului”
„O carte de învăţătură”, cum spune autorul, „care îmbogăţeşte seria <Manualul Omului>”, o carte care „s-a născut printre picături de timp şi de oprire - extinse pe parcursul a 35 de ani - ca o sinteză a căutărilor-răspuns la întrebări tulburătoare”.
„Cartea - mărturiseşte explicativ autorul - este aşadar una de coborâre a minţii în inimă, pentru că ea porneşte pe o cale de cunoaştere inversă: aceea de a justifica cu adevărurile discursive ale Logosului intuiţiile excepţionale ale Mythosului, ascunse deopotrivă de limbajul omului arhaic, dar şi de genialitatea limbajului (poetic al) timpului prezent”.
„Căci Eminescu - spune hermeneutul - este arhetipul tuturor acestor moduri de a fi ale spiritului românesc, reprezentând poarta de intrare a spiritului arhaic şi modern al românescului în universul intuiţiei religioase, filosofice şi artistice, pe de o parte, cât şi al raţionalităţii ştiinţifice moderne, pe de altă parte. De la Logos la Mythos şi înapoi, în chip de poveste. Iată istoria esenţială a acestei cărţi”.