Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează duminică, 16 aprilie a.c., începând cu ora 12.00, în Parcul Central din municipiul Suceava - în faţa Palatului Administrativ - un Concert de clopote și toacă.
Participă tocașii de la Dumbrăveni și Rotunda, Fălticeni, Bogdănești și Marginea (esenţe de toacă: paltin, frasin, cireș), Corul din Bosanci (dirijor Ionică Barbă), Grupul vocal „Balada” din Fălticeni (coordonator prof. Maria Tanasă), Grupul vocal „Dor de la Humor” (coordonator prof. Maria Macovei), Ansamblul de copii și tineri „Balada Bucovinei” Suceava (coordonator prof. Oana Sîrbu-Botezat).