Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava şi Asociaţia Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, organizează în data de 7 aprilie 2017, sub genericul România Centenară (1918-2018), Simpozionul cu participare internaţională dedicat Zilei Bibliotecarului, ediţia I, intitulat „Contribuţia Bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în Bucovina”. Manifestarea va avea loc în Aula Magna, corpul A, parter, începând cu ora 09:00.
În cadrul simpozionului vor susţine comunicări profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, învăţători, bibliotecari, documentarişti, muzeografi, scriitori, informaticieni din diverse instituţii de învăţământ şi instituţii de cultură din municipiul Suceava şi regiunea Cernăuţi: Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuţi, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Muzeul Bucovinei din Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Asociaţia Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava, colegii, licee şi şcoli gimnaziale din partea de sud a Bucovinei.
Evenimentul va include vernisajul unei expoziţii inedite cu publicaţii editate la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cărţi semnate de autori bucovineni de diferite etnii şi aflate în colecţiile Bibliotecii USV, iar elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor expune diverse miniaturi: text miniat, decoraţie manuscris şi decor copertă.
Organizatorii simpozionului invită pe toţi pasionaţii de carte, cultură şi dialog să participe la această manifestare ştiinţifică.