Cuibul Artiştilor, prima companie de teatru independent care îşi propune să educe publicul tânăr în a merge mai des la teatru, ajunge la Suceava săptămâna viitoare, în cadrul turneului caritabil “heART – cu inimă la teatru”.
Spectacolul are loc pe 7 aprilie, la Auditoriumul „Joseph Schmidt”, de la ora 19:00.
„O zi de vară” este oferit iubitorilor de teatru din Craiova, Timişoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Ploieşti şi Bucureşti, care vor putea susţine nou-născuţii de la maternitatea din Câmpina prin simpla lor prezenţă la spectacol. Intrarea este liberă, iar cauza poate fi susţinută pe bază de donaţie individuală.
Prin donaţiile strânse Cuibul Artiştilor îşi propune să echipeze maternitatea din Câmpina cu aparatură de specialitate. Prin activitatea lor, actorii îşi doresc să ofere publicului tânăr o experienţă unică şi irepetabilă într-o atmosferă prietenoasă şi relaxantă.
„#cuinimalateatru” este îndemnul pe care Cuibul Artiştilor îl transmite iubitorilor de teatru din Suceava, pe care îi invită vineri, 7 aprilie, la spectacolul “O zi de vară”, la Universitatea "Ştefan cel Mare".
„De doi ani, Cuibul Artiştilor oferă o interacţiune naturală, spontană cu publicul şi la final un moment de reflectare caldă, care se păstrează în timp şi te face să revii. Prin fiecare spectacol ne dorim să transmitem celor din sală o experienţă unică şi irepetabilă, care să le trezească iubirea pentru teatru. Scopul turneului este să aducă emoţia din Cuib în 10 oraşe din România, emoţie pe care să reuşim să o transpunem în sprijin pentru copiii nou-născuţi de la maternitatea din Câmpina”, a menţionat Victor Ţăpeanu, actor şi fondator al Cuibului Artiştilor.
Pentru rezervări accesaţi: www.rezervări.cuibulartistilor.ro, Facebook event: https://www.facebook.com/events/1818999795091166/.
Înfiinţat în anul 2015, Cuibul Artiştilor şi-a început activitatea cu proiectul 300 de zile de teatru gratuit, cu spectacole oferite în sistem occidental, fiind astfel cel mai mare proiect cultural la nivel naţional, cu 32.265 de spectatori.