La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis miercuri expoziţia retrospectivă „Dimitrie Loghin” (1910-1982), care etalează o selecţie alcătuită din 112 lucrări (105 pictură şi şapte sculptură) din uriaşa operă a celui despre care criticul de artă Valentin Ciucă spunea că a fost „un artist pentru toate anotimpurile vieţii şi spiritului”.
Artistul apreciat de Ion Irimescu pentru că a adus „sentimentul românesc în partea de nord a ţării”
Expoziţia, care readuce în atenţia publicului numele profesorului şi artistului complet şi complex, pe care maestrul Ion Irimescu l-a apreciat pentru că „a adus un sentiment - sentimentul românesc - în partea de nord a ţării, în acest rai pământesc care este Bucovina”, s-a realizat prin strădania fiicei artistului, prof. Viorelia Braicu, care a spus în cuvântul de deschidere că, în acest an, şi-a propus să organizeze mai multe acţiuni care să menţină viu numele tatălui său, acţiuni care se vor concretiza în expoziţii, articole de presă şi emisiuni TV, dar şi prin pregătirea unei surprize, programată pentru luna octombrie, când se vor împlini 107 ani de la naşterea artistului.
Un artist care „a cântat frumuseţea în anotimpuri”, decupând peisajul pe care ni l-a lăsat ca document
Aşa cum a spus la vernisaj artista plastică Lucia Puşcaşu, care a mărturisit că nu l-a cunoscut pe Dimitrie Loghin, dar i-a simţit prezenţa în viaţa artistică suceveană şi a avut apoi privilegiul de a edita, împreună cu prof. Viorelia Braicu, albumul „Dimitrie Loghin”, lucrare bilingvă (română - engleză) realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina” (care reproduce cca. 300 de lucrări din colecţia familiei şi din câteva colecţii particulare), acesta a fost un artist care „a pictat cu sufletul”.
Un artist, a spus Lucia Puşcaşu, care „a cântat frumuseţea în anotimpuri”, decupând peisajul pe care ni l-a lăsat ca document.
„Pictura evocatoare” a unui „spaţiu cvasi-legendar, aproape dispărut”
Vorbind despre opera lui Dimitrie Loghin, conf. univ. dr. Sabina Fînaru s-a referit la „pictura evocatoare” a unui „spaţiu cvasi-legendar, aproape dispărut” (spaţiul bucovinean pe care l-a evocat în literatură Radu Mareş) şi la „lumina atemporală”, care constituie esenţa tablourilor.
„Lucrările lui Dimitrie Loghin - a subliniat ea - conţin interfeţe care se adresează prezentului etern al receptorului”.
Şi pentru că, aşa cum a remarcat la început prof. Viorelia Braicu, manifestarea conturează efigia unui artist complet şi complex, aceasta s-a încheiat într-o notă lirică prin citirea unor poezii semnate de Dimitrie Loghin.
Panotată exemplar în saloanele dedicate expoziţiilor temporare de la parterul instituţiei muzeale sucevene, expoziţia poate fi vizionată până pe data de 8 aprilie a.c.