Se spune că dacă visezi vitralii te vei îmbogăţi. N-am visat încă vitralii, dar am stat de vorbă, cu câteva zile în urmă, cu un vitralist, un artist care realizează vitralii, un „homo artifex” (omul meşter) care, aşa cum mi-a spus, „încearcă să picteze cu sticlă”.
L-a avut ca maestru pe Viorel Lepcaliuc, un adevărat „guru” în acest domeniu
Iolanda Bădăluţă părea că a abandonat visul de a deveni artist atunci când, după absolvirea Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (2003), a optat în învăţământul superior pentru Facultatea de Istorie, specializarea Știinţe politice (licenţa în 2008 şi masteratul, în Resurse umane, în 2010).
Viaţa are însă meandrele ei şi, deşi a continuat să picteze, s-a apropiat de o artă mult mai dificilă, cu precădere masculină, pentru că necesită o îndemânare deosebită şi implică riscuri ascunse.
L-a avut ca maestru pe Viorel Lepcaliuc, un vitralist consacrat, un autodidact care s-a profesionalizat şi a devenit un adevărat „guru” în acest domeniu.
A lucrat în tandem cu maestrul său, apoi a început să lucreze proiecte personale
Ca asistent al lui Viorel Lepcaliuc, Iolanda Bădăluţă a deprins tainele confecţionării vitraliului.
A început cu aşa-numitul vitraliu fals, realizat cu folie translucidă, apoi, dând dovadă de o bună manualitate, a trecut la vitraliul adevărat, un puzzle confecţionat din bucăţi de sticlă colorată unite printr-o reţea metalică.
Dacă un timp a lucrat în tandem cu maestrul său, Iolanda a prins curaj şi a început să lucreze proiecte personale. Primul dintre acestea, care avea ca temă Zodia Berbecului, a fost premiat la Salonul anual al artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava din 2014. După doi ani, în 2016, Iolanda Bădăluţă a fost din nou premianta Salonului, la secţiunea de Artă decorativă, pentru lucrarea intitulată „Iris”.
„Sticla este vie”
Iolanda nu are încă un atelier, lucrează acasă, dar şi-a proiectat un atelier personal şi speră să-l poată realiza şi să găsească şi oamenii potriviţi cu care să poată colabora.
În Suceava sunt doar câţiva artişti care se încumetă să facă vitralii.
„E dificil pentru că presupune multă manualitate şi răbdare”, spune ea.
Totul este gândit de la bun început, desenul este conceput în funcţie de cum poate fi tăiată şi îmbinată sticla, pentru a nu avea pierderi mari întrucât materialul este scump. „Sticla este vie”, subliniază Iolanda Bădăluţă, precizând că din momentul tăierii şi până la atingerea ei cu letconul prea fierbinte aceasta se poate sparge.
„După inspiraţie şi după suflet”
Pentru realizarea unei lucrări decorative de dimensiuni mici Iolanda lucrează câteva zile.
Cum îşi alege subiectul? „După inspiraţie şi după suflet”, spune ea. Asta, în cazul în care nu primeşte comenzi, care vin cu tema impusă de client.
Execuţia unui vitraliu presupune operaţiuni multiple, de la crearea desenului şi realizarea şabloanelor după care se taie sticla, la tăierea sticlei, polizare, aftuire, cositorire, spălare şi patinare.
Execuţia însă implică şi nişte riscuri: lăsând la o parte riscul spargerii sticlei, este vorba de cele care vizează sănătatea/integritatea artistului. Tăierea, ruperea şi polizarea sticlei se face cu ochelari de protecţie întrucât sar aşchii de sticlă, iar operaţiunea de cositorire a firului metalic, cu utilizarea de degresanţi şi degajare de fum, este toxică.
Deşi recent a fost apreciată pentru lucrările ei de pictură, preferă vitraliul
Deşi recent a fost apreciată pe simezele Capitalei pentru lucrările ei de pictură (a participat la expoziţia de grup cu genericul „Mozaic”, organizată de Asociaţia Culturală ARTAR, iar criticul de artă Roxana Bărbulescu a apreciat - la cele cinci lucrări realizate în ulei pe pânză - „rigoarea construcţiei”, „logica expresivă a ritmurilor” şi „lumina care susţine şi exaltă culoarea”), Iolanda Bădăluţă spune că preferă vitraliul.
„Satisfacţia este deosebită - mărturiseşte ea - atunci când reuşeşti să faci ceva frumos din nişte cioburi de sticlă!”.