Poeţii şi criticii literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani pot participa la cea de-a XXXVI-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, care se va desfăşura, în intervalul 14 - 16 iunie a.c.,
Concursul, care îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice, se desfăşoară pe trei secţiuni: I - Poezie - Carte publicată - debut editorial, II - Poezie în manuscris (nepublicată) şi III - Eseu - Interpretatre critică a operei eminesciene.
Pentru secţiunea I - Se vor trimite două exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul 10 mai 2016 - 5 mai 2017. Vor fi acordate două premii „Horaţiu Ioan Laşcu” - al Filialei Iaşi a USR şi al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Pentru secţiunea II - Se va trimite un print (acelaşi volum şi pe un CD - un singur exemplar) în trei exemplare, care va cuprinde cel mult 40 de poezii semnate cu un motto. Acelaşi motto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda şapte premii care vor consta în publicarea a câte unui volum de poezie. Juriul are latitudinea, în funcţie de valoarea manuscriselor selectate, să propună spre publicare şi alte manuscrise, în funcţie de disponibilitatea editurilor. Manuscrisele care nu vor primi premiul unei edituri vor intra în concurs pentru premiile revistelor implicate în jurizare, reviste care vor publica grupaje de poezii ale poeţilor premiaţi. Un manuscris, cel mai bun, poate primi premiul unei edituri şi al tuturor celorlalte reviste implicate în concurs. Toţi poeţii selectaţi pentru premii vor apărea într-o antologie editată de organizatori.
Pentru secţiunea III - Se va trimite un eseu de cel puţin 15 pagini în trei exemplare (în copie şi pe un CD), semnat cu un motto. Acelaşi motto va fi scris pe un plic închis în care vor fi incluse datele concurentului. Se vor acorda premii ale unor reviste literare implicate în organizare. Eseurile premiate vor fi publicate în revistele care acordă premiile şi în antologia editată de organizatori.
În măsura posibilităţilor, organizatorii vor acorda şi trei premii în bani.
Festivitatea de premiere va avea loc
Organizatorii asigură concurenţilor cheltuieli de masă şi cazare.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 10 mai a.c. pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, str. Unirii, nr. 10, Botoşani. Relaţii la tel. 0231.536.322 sau e-mail centrul_creatiei_botosani@yahoo.com.
Concursul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu editurile Paralela 45, Junimea, Timpul, Charmides, Eikon, Vinea, Princeps Edit, precum şi cu revistele de cultură „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Scriptor”, „Feed beack”, „Viaţa Românească”, „Familia”, „Vatra”, „Euphorion”, „Steaua”, „Hyperion”, „Conta”, „Poesis”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Porto-franco”, „Ateneu”, „Argeş”, „Bucovina Literară”, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi ARPE.