Mari actori ai scenei româneşti, Magda Catone, Marius Bodochi, Diana Lupescu, Silviu Biriş, Cristina Florea, Raluca Jugănaru aduc la Suceava piesa de teatru „Părinţi teribili” de Jean Cocteau. Piesa se va juca luni, 3 aprilie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Spectacolul vorbeşte despre relaţiile dintre generaţii, în cadrul unei familii cu o concepţie tradiţională. Când Michel, ajuns la douăzeci şi doi de ani, le spune părinţilor că e îndrăgostit, Yvonne, mama lui, intră în panică, simţind că îşi va pierde copilul iubit, aflat în centrul vieţii ei. Tatăl, Georges, se sperie pentru că el depinde financiar şi „emoţional” de Léonie, mătuşa tinerei Madeleine. Léonie înţelege să coopereze la separarea tinerilor şi aranjează o întâlnire în apartamentul fetei, iar în urma unei abile „manevre” a lui Georges şi a aliatei sale, lucrurile se aranjează. „Părinţi teribili”, un spectacol de Diana Lupescu, este o comedie de mare succes care merită neapărat văzută. Biletele costă 70 de lei şi 50 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul I, telefon 0230 523 718.