În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 iulie, în cadrul evenimentului „Sub semnul Lovineştilor”, înscris în calendarul „Zilele municipiului Fălticeni”, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a avut loc o triplă lansare de carte: “Însemnări la apusul soarelui”, autor dr. Roxana Cristian, “Strigături şi chiuituri fălticenene”, autor prof. Vasile Gh. Popa, şi “Emigranţii”, autor dr. Vasile V. Popa.
Pe lângă prezentarea de carte, invitaţii au ținut publicului select care a participat la această întrunire prelegeri interesante privind unicitatea celui omagiat în cultura şi spiritualitatea românească, criticul literar, dramaturgul și filosoful esoteric român Vasile Lovinescu, care a trecut la veşnicie pe 14 august 1984.
Cele trei cărţi au tangenţă cu problematica tradiţională şi conţin observaţii şi interpretări menite să evidenţieze şi să aducă în actualitate concepte şi idei aşa cum au fost acestea înţelese de discipolii lui Vasile Lovinescu, Roxana Cristian, Vasile G. Popa şi de cărturarul Vasile V. Popa
Fire nevăzute, puternic legate între autorii cărţilor
În prezentarea făcută celor trei cărţi, profesoara Eleonora Bulboacă a plecat de la convingerea că, deşi surprinzător, între cei trei autori există nişte fire nevăzute, puternic legate, dincolo de legăturile biografice dintre profesorul Vasile G. Popa şi fiul său, medicul Vasile V. Popa, dincolo de legăturile de formaţie spirituală între Vasile Lovinescu, iniţiatul, şi Roxana Cristian, unul dintre discipolii învăţatului. Pe aceeaşi filieră găsim o legătură cu Vasile V. Popa, care l-a cunoscut personal pe Vasile Lovinescu, fiind din aceeaşi familie spirituală.
Culegerea de “Strigături şi chiuituri fălticenene”
Culegerea de “Strigături şi chiuituri fălticenene” este o lucrare pregătită pentru tipar în 1969, între coperţile cărţii regăsindu-se rodul a 20 de ani de acţiuni de culegere ştiinţifică, profesionistă a folclorului din 40 de localităţi din zona geografică din jurul Fălticeniului.
„Profesorul Vasile G. Popa şi-a demonstrat spiritul ştiinţific, rigoarea şi disciplina metodică în felul în care a aşezat cele 13 capitole, strigăturile după tematică şi glosarul în care a explicat termenii cu sens excesiv regional pentru a nu exista nici un dubiu în transpunerea şi înţelegerea sensurilor. Printre culegători întâlnim pe viitorul poet Nicolae Labiş, pe atunci elev la Colegiul <Nicu Gane> din Fălticeni. Prin strigăturile şi chiuiturile pe care le conţine, această carte sancţionează defectele umane cum ar fi lenea, urâţenia morală, minciuna, lipsa bunului-gust şi o listă întreagă de defecte pe care ar trebui să le sancţioneze şi acum comunitatea care are o puternică funcţie educativă. Găsim valorificate virtuţi, de la milostenie la hărnicie, de la iubirea sub semnul cununiei sacre la petrecerea orânduită şi îngăduită de Dumnezeu, ca mod de trăire sub acoperământul ceresc”, a spus profesoara Eleonora Bulboacă.
„Emigranţii” oferă trei direcţii de lectură
În “Emigranţii”, autorul, dr. Vasile V. Popa, este prezentat drept un pasionat de istorie, un autodidact, care parcurge un lung drum al istoriei migraţiei de la jumătatea celui de-al doilea mileniu, vorbeşte apoi despre alte episoade dramatice din istoria altor neamuri pentru ca mai apoi să vorbească despre emigrare în istoria românilor cu date identificabile în pagini de mare dramatism, cu tuşe satirice, cu adevăruri crunte de mare îndrăzneală.
În partea a doua a cărţii, autorul construieşte un fel de roman sentimental.
“Însemnări la apusul soarelui”
“Însemnări la apusul soarelui” este o carte publicată de dr. Roxana Cristian. Este o culegere de studii hermeneutice publicate de-a lungul a peste două decenii. O mare parte din aceste studii au fost publicate în revistele de specialitate de tip mistic sau strict reviste care publică studii cu conţinut creştin ortodox. Dincolo de aceste studii publicate în alt timp şi alt loc sunt şi câteva studii pe care autoarea le-a prezentat şi la Fălticeni.
“Cartea cuprinde o listă de lecţii despre virtuţi, iertare, smerenie, recunoştinţă, milostenie, nădejde şi mai presus de toate, iubire. Continuă cu o sumă de lecţii despre libertate şi despre fapta creştinească, cu învăţături despre cum să privim o icoană, despre cum să ne situăm în spaţiul sacru al bisericii, faţă de obiectele sacre, lecţii despre sfinţii părinţi, despre marile sărbători, este o carte despre semne şi sensuri închise în cuvântul divin care nu se dezvăluie decât după o pregătire prealabilă”, a mai spus prof. Eleonora Bulboacă.
Cele trei publicaţii au fost prezentate de prof. Eleonora Bulboacă, prof. Mihaela Grădinaru, prof. Nicolae Cârlan, prof. Ioan Ţicalo şi preotul Gheorghe Brădăţanu.
La finalul introducerilor care au durat aproape trei ore, autorii Vasile V. Popa şi Roxana Cristian au mulţumit tuturor celor care au contribuit la apariţiile editoriale pentru profesionalism, implicare şi solicitudine şi în mod deosebit fălticenenilor care le-au fost alături la această lansare.
În încheiere, participanţii la eveniment au fost încântaţi de un microrecital la flaut şi pian susţinut de prof. univ. Nicolae Maxim alături de pianistul Laur Hreniuc.