Romfilatelia a pus în circulație filatelică, începând cu data de 18 iulie a.c., emisiunea de mărci poștale intitulată „Nadia Comăneci, primul 10 olimpic al gimnasticii”.
Pe data de 18 iulie 1976, o gimnastă cu vârsta de 14 ani din România surprindea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.
Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00.
Nadia Comăneci obţinea scorul perfect, câştigând trei medalii de aur la individual compus, bârnă şi paralele, o medalie de argint la echipă şi una de bronz la sol.
Gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Dacă bârna, numită şi „puntea suspinelor”, este un aparat de care se feresc majoritatea gimnastelor, pentru Nadia, la Montreal, bârna nu a însemnat decât un alt pas către un scor perfect și obținerea unui titlu olimpic. Două elemente poartă şi în prezent numele „Coborâre Comăneci” şi „Salt Comăneci”.
Până în 1981, atunci când s-a retras din activitatea competiţională, Nadia Comăneci a mai cucerit 5 medalii de aur, 3 de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice din 1976 şi Jocurile Olimpice din 1980 şi alte 11 distincţii de aur, 4 de argint şi una de bronz la competiţiile mondiale şi europene.
Timbrul şi cele două coliţe (dantelată și nedantelată) ale emisiunii ilustrează sugestiv momentul din data de 18 iulie 1976, când gimnastica olimpică a atins perfecţiunea. Pe manşeta ilustrată a coliţei emisiunii este prezentat pe fundal cuvântul „zece”în cele şase limbi oficiale ale ONU – engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, chineză. Cele două coliţe marchează două premiere – un tiraj simbolic, 2016 exemplare (sugerând împlinirea în 2016 a 40 de ani de perfecţiune în gimnastică), dar şi imprimarea pe două tipuri de hârtie specială, cu elemente de siguranţă, a celor două coliţe.