Maestrul Ion Grigore, patriarhul cu ochi albaştri, pictorul despre care criticul de artă Valentin Ciucă scria, în medalionul pe care i l-a dedicat în monumentala lucrare „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, că era „dăruit cu har de creator, ca zugravii anonimi ai medievalităţii ştefaniene”, a fost condus sâmbătă, la Suceava, pe ultimul drum, pentru a-şi găsi apoi loc de veşnică odihnă în cimitirul din localitatea natală Corni.
„A ars pentru ca să-i lumineze pe cei din jurul său”
Membrii familiei, prietenii, colegii de breaslă artistică, toţi cei care, aşa cum a remarcat părintele protopop Vasile Irimia la slujba creştină de despărţire de la Biserica „Învierea Domnului”, l-au preţuit pe cel care „a ars pentru ca să-i lumineze pe cei din jurul său” i-au adus un ultim omagiu în sfântul lăcaş, pe care artistul l-a împodobit cu pictura murală interioară, cu icoanele catapetesmei şi cu mozaicul exterior între anii 1982-1988.
Artistului plastic Ion Grigore (cel care, la vernisajele expoziţiilor personale, le adresa mulţumiri tuturor celor care răspundeau invitaţiei „pentru osteneala de a fi acceptat ospeţia în ograda inimii” sale) i s-a adus mai întâi un omagiu la căpătâi în sala polivalentă care-i poartă numele, din incinta aşezământului socio-cultural din apropiere (aşezământ pe care l-a înzestrat cu câteva din lucrările sale), după care corpul neînsufleţit a fost introdus în biserică pentru oficierea slujbei de despărţire.
Pictura a fost „suflet din sufletul lui”
Au sosit la căpătâiul maestrului Ion Grigore oameni care l-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au admirat, mulţi dintre ei cu recunoştinţă pentru c-au fost studenţii săi sau au fost remarcaţi şi recomandaţi de el în lumea artistică.
Maestrul Ion Grigore a lăsat în urma sa un gol de necompensat, atât în familie, cât şi în breasla artiştilor plastici din arealul cultural naţional, dar mai ales din spaţiul bucovinean, în care şi-a conturat efigia ca personalitate distinctă.
Şi dacă, aşa cum a spus părintele protopop Vasile Irimia (care a mărturisit că s-a bucurat de prietenia maestrului Ion Grigore) pictura lui, cu precădere cea pe care a aşternut-o pe zidurile bisericilor, a fost „suflet din sufletul lui”, atunci, cu siguranţă, tot ceea ce a înfăptuit va dăinui întru slava numelui său.
Amprenta sa picturală, despre care cu emoţia momentului a vorbit părintele Gheorghe Brădăţan, va rămâne în iconografia bizantină şi neobizantină.
După ceremonia religioasă de la Suceava, corpul neînsufleţit al maestrului Ion Grigore a fost transportat şi înhumat în cimitirul din Corni, satul său de baştină.