Ioan Juncu, omul care trăieşte a doua tinereţe în „Tirolul românesc”

Comandorul (r) dr. Ioan Juncu, ofiţer tehnic de aviaţie, licenţiat în sociologie, a revenit după ieşirea la pensie la Şaru Dornei, locul unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa şi unde trăieşte acum, aşa cum spune el, „a doua tinereţe, întrucât am descoperit frumuseţea cuvântului scris”.

„Mă simt mereu într-o mirare”

Prezentat de organizatorii „Dialogului Artelor”, manifestare care s-a desfăşurat cu câteva săptămâni în urmă la Căminul Cultural Neagra Şarului, ca fiind „surpriza locală a manifestării”, Ioan Juncu a venit în faţa publicului cu două cărţi, care sintetizează rezultatul căutărilor sale existenţiale.

Este vorba de „Noosofie” („A fi sau a avea - Culegere de Înţelepciune pe timp de criză”) şi „Puterea spiritului asupra materiei” („Nimic fără Dumnezeu!”), ambele purtând eticheta Editurii Studis din Iaşi.

„Mă simt mereu într-o mirare”, spune acest căutător de adevăruri fundamentale, care, retras în satul din minidepresiunea Şarului (supranumită „Tirolul românesc”), are o singură mâhnire mărturisită: duce lipsă de interlocutori pe temele care îl preocupă.

„Iubirea este cea mai puternică forţă!”

În primul volum, care a văzut lumina tiparului în anul 2013, Ioan Juncu propune „un model de sistem filosofic care să pornească de la premisa dovedită ca fiind reală - oricât de nonconformistă ar părea - că omul este spirit materializat şi nu materie spiritualizată”.

Lucrarea, structurată în patru capitole (Fiecare sfârşit nu este decât un nou început, Schiţă teoretică pentru o posibilă Noosofie, Revoluţia conştiinţei - Imperativul alegerii între a exista prin a avea şi a fi prin a iubi, Salutogeneză - Terapia sănătăţii prin gânduri şi fapte bune), a fost concepută ca „un îndreptar teoretico-metodic” al omului secolului 21, „care trebuie să aleagă imperativ între a fi sau a avea”.

„Iubirea - spune cu un entuziasm care pare incredibil pentru un septuagenar - este cea mai puternică forţă!”

„Nimic nu este întâmplător, totul este proniator!”

În cea de-a doua carte, apărută în anul 2015 (pe care autorul mi-a dăruit-o cu dedicaţia „Nimic nu este întâmplător, totul este proniator!”), comandorul (r) Ioan Juncu, care recunoaşte că „trecerea în rezervă la numai cincizeci de ani a însemnat pentru mine dobândirea unei libertăţi depline în plan spiritual…”, pledează „pentru nevoia unităţii dintre gândirea ştiinţifică şi cea religioasă în forma unei conştiinţe cosmice extinse”.

Cele trei capitole ale cărţii (Spiritul - Al şaselea simţ al omului la început de secol 21, Puterea spiritului asupra materiei, Spre o nouă cultură şi civilizaţie umană) sintetizează ideea că „Adevărul este dragostea omului pentru desăvârşire, iar desăvârşirea este permanenta lucrare a spiritului de îmblânzire a materiei”.

„Un om care şi-a găsit echilibrul într-un loc binecuvântat de Dumnezeu”

Ioan Juncu, autorul pe care Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina, moderatorul manifestării de la Căminul Cultural Neagra Şarului, l-a prezentat ca fiind „un om care şi-a găsit echilibrul într-un loc binecuvântat de Dumnezeu”, spune că este doar un „scriitor popular”.

Un „scriitor popular” cu titlul de doctor, care a predat cândva la Academia de Înalte Studii Militare şi care trăieşte acum „a doua tinereţe” într-un sat din Depresiunea Dornelor.