Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 21 apr 2016 - Anul XXI, nr. 94 (6207)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Expoziţie de pictură

„Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a deschis miercuri expoziţia de pictură cu genericul „Anotimpul copilăriei”, realizată de elevii Şcolii Gimnaziale „Teodor Balan” din localitate, coordonaţi de pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean.

 

Expoziţia reunește circa 200 de lucrări, realizate de 150 de elevi

Expoziţia etalată pe simezele muzeului humorean reunește circa 200 de lucrări, realizate de 150 de elevi în cadrul orelor de educaţie plastică, la Clubul de Pictură sau în cadrul Grupului Micilor Plasticieni, sub directa îndrumare a pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean, lucrări cu tematică diversă, din care nu lipsesc compoziţiile figurative şi nonfigurative, portretul, icoanele şi lucrările cu tematică religioasă, dar predomină peisajul și natura statică.

La vernisajul expoziţiei, la care muzeograful Mihai Camilar le-a adresat celor prezenţi salutul de gazdă, au participat, alături de profesorul coordonator şi de micii artişti, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, conducerea Şcolii Gimnaziale „Teodor Balan”, cadre didactice, părinţi şi bunici ai artiştilor expozanţi.

 

„Arta reprezintă altarul sufletului”

Subliniind faptul că evenimentul are loc într-o „perioadă fericită”, în care copiii se bucură de săptămâna „Şcoala altfel” şi de culegerea roadelor de la olimpiadele la care au participat, insp. general Gheorghe Lazăr a apreciat lucrările expuse „care sunt semnificative pentru perioada pascală” şi l-a felicitat pe pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean pentru „dăruirea de care dă dovadă în îndrumarea artistică a copiilor”.

La rândul său, inspectorul de specialitate prof. Loredana Ceică a remarcat că pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean este „un om inimos, care pune suflet în ceea ce face” şi a apreciat expoziţia „realizată cu multă trudă”.

„Arta reprezintă altarul sufletului”, a spus prof. Garofiţa Straton, directoarea Şcolii Gimnaziale „Teodor Balan”, care, adresându-le copiilor întrebarea dacă le place desenul, a primit răspunsul afirmativ al acestora.

 

Un gest de recunoştinţă faţă de cei care s-au implicat în buna desfăşurare a Zilelor „In Memoriam Corneliu Tincu”

Pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean, care a subliniat faptul că „ideile şi gândurile noastre nu se pot materializa dacă nu primesc susţinerea necesară”, a ţinut să facă un gest de recunoştinţă prin care să le mulţumească celor care s-au implicat în buna desfăşurare a Zilelor „In Memoriam Corneliu Tincu. Omul, Dascălul, Artistul”, care s-au desfăşurat la Gura Humorului în intervalul 9-11 martie a.c., eveniment pe care l-a iniţiat şi l-a coordonat cu sprijinul administraţiei locale.

Gestul de recunoştinţă a constat în conferirea unor diplome, care au fost înmânate de directoarea Şcolii Gimnaziale „Teodor Balan”, prof. Garofiţa Straton, printre cei onoraţi aflându-se reprezentanţi ai administraţiei locale, ai cultelor şi ai unor instituţii culturale, cadre didactice şi artişti plastici.

 

„Copiii ne arată cât de frumoasă este viaţa!”

Referindu-se la expoziţie, pr. prof. Emilian Adrian Gavrilean a accentuat faptul că este vorba de „un altfel de anotimp în timpul săptămânii <Şcoala altfel>”, încheindu-şi discursul cu un îndemn creştinesc şi spunând că „de la copii avem de învăţat foarte mult”. „Copiii - a apus el - ne arată cât de frumoasă este viaţa!”

Vernisajul s-a încheiat cu un moment muzical susţinut de elevii clasei I B, de la Școala Gimnazială „Teodor Balan”, coordonaţi de prof. Adriana Murariu, și de elevii Teodora Cepoi, Bianca Plescaciuc, Alessia Tiron și Fabian Busuioc, de la Școala de Muzică a Asociaţiei „Miss Adela” Gura Humorului, care au cântat la pian.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
 Vizualizări articol: 2124 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
„Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei