Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) organizează un turneu regional, sub genericul „Petale de folk”.
Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe Walter Ghicolescu, Ioan Onișor și Ionuț Mangu. De asemenea, vor concerta trupele Fără Zahăr și Univercity, aceasta din urmă fiind trupa studenților din cadrul USV.
Spectacolele de muzică folk vor avea loc după cum urmează:
6 aprilie - Casa Tineretului Botoșani, ora 18:00 (rezervări la 0735 779 823); 7 aprilie - Casa Culturii "Ion Creangă" Târgu Neamț, ora 19:00 (rezervări la 0746 650 004); 8 aprilie - Sala Cinema Modern (Centrul Cultural Bucovina Suceava), ora 19:00 (rezervări la 0752 092 606);
9 aprilie - Casa de Cultură Rădăuți, ora 19:00 (rezervări la 0745 868 930).
”Vor fi momente deosebite pentru toți cei prezenți la spectacole și multe alte surprize. Vă așteptăm cu drag!” a menționat prof. Valentin Ianoș, directorul Casei de Cultură a Studenților din Suceava. Pentru detalii, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0752 092 606.