Pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din municipiul Suceava va fi prezentat vineri, 2 martie a.c., în două reprezentaţii (ora 11.00 şi ora 13.00) spectacolul de teatru de păpuşi „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling, realizat de Teatrul „Luceafărul” din Iaşi.
O fascinantă poveste, o aventură plină de lumină şi culoare, o impresionantă desfăşurare de forţe artistice - 19 actori rostesc replici, cântă, dansează şi mânuiesc 137 de păpuşi de toate tipurile, cu dimensiuni ce merg de la câţiva centimetri la câţiva metri, refăcând întâmplările lui Mowgli într-un spectacol pentru toate vârstele.
Aventurile lui Mowgli, copilul pierdut în junglă, sunt repovestite scenic prin intermediul marionetelor, păpuşilor, măştilor, muzicii, plasticii vizuale, într-o reprezentaţie dinamică, plină de neprevăzut, care îi ţine pe spectatori cu sufletul la gură. Bagheera, nostimul Baloo, trupa elefanţilor, armata maimuţelor, Kaa, fiorosul Shere Khan sunt animate de actori în spaţiul de joc, în această călătorie iniţiatică a puiului de om.
Regia: Oana Leahu. Scenografia: Rodica Arghir. Muzica originală: Pedro Negrescu. Mişcare scenică: Oana Sandu. Asistent scenografie: Măriuca Ignat. Distribuţia: Mowgli - Liliana Marviş Vîrlan; Lupul-tată - Aurelian Diaconu; Raksha, Lupoaica -mamă - Doina Iarcuczewicz; Răsfăţica - Beatrice Volbea; Cenuşiul - Cristian Gheorghiu; Rebelul- Iulia Deloiu Trif; Bagheera - Viorel Vîrlan; Baloo - Toma Hogea; Tabaqui, Şacalul linge-blide - Emanuel Florentin; Shere Khan - Gigi Şfaiţer; Kaa - Beatrice Volbea; Tahti, colonelul elefanţilor - Cătălin Cucu; Înţeleptul - Cristian Gheorghiu; Mama - Ileana Ocneanu; Ciufulici - Iulia Deloiu Trif; Missy - Raluca Pintilie; Haita lupilor: Ileana Ocneanu, Carmen Mihalache, Cătălin Cucu, Ionela Arvinte, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache, Gabriela Andrei; Maimuţele: Ileana Ocneanu, Carmen Mihalache, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache, Chil, vulturul pleşuv - Emanuel Florentin; Păuni: Ionela Arvinte, Beatrice Volbea; Orhideele: Ionela Arvinte, Iulia Deloiu Trif, Ileana Ocneanu, Raluca Pintilie, Beatrice Volbea, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache; Papagali: Ionela Arvinte, Emanuel Florentin, Cosmin Tănase. Spectacolul „Cartea Junglei” al Teatrului „Luceafărul” a obţinut în anul 2011 Premiul pentru originalitate la prestigiosul Festival Mondial al Artei Animaţiei de la Praga.
Aşa cum ne anunţă printr-un comunicat de presă Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, biletele se găsesc la Casa de bilete a teatrului, începând de luni, 22 februarie a.c., după următorul program: luni-vineri între orele 13.00 - 17.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 10.00 - 18.00. Costul unui bilet este de 5 lei. Pentru grupuri se pot face rezervări prin telefon, la 0745-773.290.