Florin George Popovici şi cunoaşterea de sine

Citind cartea de eseuri filozofice şi psihologice a d-lui profesorFlorin George Popovici m-a dus cu mintea la un tablou celebru de pictură renascentistă, întitulat „Lecţia de anatomie”, căci autorul acestei cărţi devine obiect de studiu şi exemplificare pentru cititor, arătând comportamentul uman prin prisma atitudinilor sale din copilărie, adolescenţă şi tinereţe. Mărturisesc că am citit cărţi de acest gen, dar nu am găsit o asemenea abordare interesantă, în care autorul să se dedubleze, de o parte fiind cercetătorul, om de ştiinţă, care este psiholog, pedagog, filozof, moralist, iar de partea cealaltă să fie propria sa viaţă, ca obiect de studiu, arătându-ne cum aceasta s-a mulat pe canavaua atitudinii umane de comportament. Autorul poartă astfel un continuu dialog cu cititorul

Cartea aceasta este foarte necesară adolescenţilor şi tinerilor pe care timpul îi scoate din şcoală şi îi aruncă în viaţă. Este necesară şi pentru diriginţi, fiind didactică şi pedagogică de cea mai înaltă ţinută. Este ca o carte de rugăciuni, pe care un tânăr ar trebui să  o poarte la piept, fiind nu un cod al manierelor elegante, ci un ghid spiritual de atitudine, o introspecţie în lumea din afara noastră, deci de relaţie cu semenii, dar, mai ales, este un studiu ştiinţific de cunoaştere a propriului suflet, este o călătorie delicată prin personalitatea noastră, prin lumea de dinăuntrul nostru.

Ce m-a bucurat pe mine este stilul uşor, ca o joacă, ca o conversaţie fără pretenţie, între profesor şi elev, dar în decurgerea textului vedem ipoteze, demonstraţii şi concluzii ştiinţifice foarte solide, grele şi pretenţioase, prin care profesorul îl captează la învăţătură pe elev. Şi apoi o ia metodic, apelând la învăţaţii lumii din toate timpurile, prezentând sfaturile lor înţelepte ca argumente foarte solide, fiind stâlpi de marcaj pe marginea şoselei noastre pe care mergem în viaţă, atenţionându-ne să nu alunecăm, să nu cădem în râpe.

Cartea este un eseu filozofic de popularizare a cunoaşterii de sine, chestiune grea şi de durată, la care suntem buni teoreticieni, dar elevi practicanţi toată viaţa, de aceea i-a şi pus titlul cărţii sale„Călătorii interioare”.  Autorul ne ia prietenos de mână şi ne vorbeşte despre raţiune şi sentiment, despre minte şi inimă, despre perversitatea umană, despre egoişti şi generoşi, despre adevăr şi minciună, despre invidioşi, despre datorie şi interes, despre ţel înalt şi scop josnic, despre relaţiile interumane, despre valori morale, culturale, umane, despre obligaţia fiecărei fiinţe de a fi fericită, despre şcoală, învăţătură, linişte, stres, despre modele bune sau rele, despre reuşite şi performanţe, despre armonie şi viitor, despre nobleţea morală, atitudine pozitivă, teme ce ne frământă pe toţi. Este o carte care mi-a plăcut foarte mult, prezentându-ne primii paşi în viaţă, primele litere în alfabetul cunoaşterii de sine.

Am găsit în ea pasaje de literatură de cea mai ridicată valoare estetică, deşi este o carte ştiinţifică, de popularizare. . A făcut aceasta din patetismul cu care aborda subiectul dezbaterii, din implicarea sa personală în argumentare şi exemplificare, din dorinţa unui dialog cu cititorul pentru a-l convinge, de ceea ce el pledează. Veţi găsi pasaje întregi de metafore, de poeme în proză. Limbajul cărţii, plin de termeni de specialitate, pe care cititorul normal nu-i întâlneşte nici în viaţa de zi cu zi, nici în lecturile obişnuite, va îmbogăţi cunoaşterea noastră, vocabularul nostru restrâns, ceea ce este un vădit câştig pentru noi toţi.

Un titlu de capitol al cărţii lui Florin George Popovici se intitulează „Traversează văile adânci ale întunericului fără să-ţi pierzi credinţa în lumină”. Nu e aşa că e frumos? Iar un altul, tot aşa: Ascunde-te în lumină. Dar mai sunt: „Pentru a coborî în tine însuţi trebuie să urci mai întâi pe creste” „Încearcă să devii un performer de elită”. Adică îndemnuri ca să fim optimişti, fericiţi, să învingem greutăţile vieţii, să ne fortificăm în lupta cu viaţa şi semenii pentru a învinge, să fim mai buni, mai valoroşi decât alţii. Cine nu-şi doreşte aceste performanţe, cine nu-şi doreşte să fie un victorios şi să-şi împlinească idealurile?

Citiţi-l pe profesorul de suflet care se oferă să fie ghidul nostru spiritual prin viaţă ca să trăim fericiţi! Trăiască tinereţea triumfătoare!

Ion Prelipcean