În cadrul parteneriatului încheiat între Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus şi Asociaţia Bibliotecarilor din România – Filiala Suceava, s-a amenajat la sediul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava o expoziţie de măşti populare (etapă din cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Concurs "Bucovina - tradiţie, cultură, spiritualitate", proiect inclus în Calendarul Activităţilor Educative Judeţene – CAEJ şi în calendarul oficial al programului "Crăciun în Bucovina").
În confecţionarea măştilor din materiale naturale elevii liceului au fost coordonaţi de directorul unităţii de învăţământ, prof. Angelo Cătălin Bărbuţa, bibliotecara Mărioara Bahnean, prof. Steluţa Pîslar, prof. Simonela Nistor, prof. Daniela Chira şi prof. Iulian Ţîrlea şi au dat prilej de veselie pentru toţi cei care le admiră. Expoziţia rămâne deschisă până pe 18 decembrie.