Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţă de lucru în zilele de 28 şi 29 octombrie, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat câteva decizii de importanță istorică.
La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel anul 2017 a fost declarat „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpului comunismului în Patriarhia Română” şi „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti”.
Totodată s-a hotărât înscrierea în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama cu ziua de prăznuire la 4 noiembrie, precum şi actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi (ai Războiului de Independenţă, ai celor două războaie mondiale - atât pe frontul de vest, cât şi de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluţiei din decembrie 1989), care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului - Ziua Eroilor.
O altă decizie importantă vizează extinderea la nivel naţional, începând cu anul 2016, a Programului „Sănătate pentru sate”, program desfăşurat cu succes în lunile septembrie-octombrie a.c. ca proiect pilot la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor.