Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Primăria municipiului Fălticeni şi Fundaţia Culturală „Ion Irimescu” organizează miercuri, 28 octombrie, un eveniment comemorativ dedicat maestrului Ion Irimescu cu genericul „Reqviem per Magister”.
Manifestările vor începe la ora 9.30, la Biserica „Sfinţii Voievozi” - Oprişeni cu o slujbă de pomenire a maestrului Irimescu.
De la ora 10.30 în Sala Pictor Aurel Băeşu va avea loc Simpozionul „Personalitatea şi creaţia sculptorului Ion Irimescu în context naţional şi european”, manifestare care va fi prezentată şi moderată de prof. univ. Jean Cazaban, prof. univ. Mihai Mănescu, scriitorii Grigore Ilisei şi Doina Cernica şi lector univ. dr. Vasile Demciuc.
Cu acest prilej va fi lansată cartea „Irimescu - Demiurg al tăcerii”, autor criticul de artă Gheorghe A.M. Ciobanu. În încheiere, violonista Sânziana Dobricescu va susţine un recital muzical.
Participarea este liberă la toate manifestările circumscrise evenimentului.