Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti prezintă, de la data de 1 octombrie, expoziţia foto-documentară cu genericul „Transilvania, Bucovina şi Basarabia în perioada Marelui Război”, proiect realizat de MNIR în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (Chişinău), Universitatea Babeş - Bolyai (Cluj-Napoca), Muzeul Bucovinei (Suceava), Muzeul Judeţean Satu Mare şi Arhivele Naţionale ale României.
Expoziţia, care prezintă fotografii şi documente, multe dintre ele inedite, din colecţii muzeale şi arhivistice româneşti şi străine, sau din colecţii particulare, etalează un bogat material documentar care vizează Bucovina, material care reprezintă contribuţia instituţiei muzeale sucevene şi a colecţionarului Paul Braşcanu.
În toamna anului trecut, Muzeul Bucovinei a organizat la Suceava, pentru a marca un secol de la declanşarea primei conflagraţii mondiale, o expoziţie intitulată „Bucovina în Marele Război”, realizată de dr. Mihai Aurelian Căruntu.
Un interesant material documentar selectat din această expoziţie (care a fost prezentată la Suceava pe 16 panouri foto-imprimate, care prezentau, într-o desfăşurare care permitea o lectură cronologică, Marele Război, de la momentul declanşator (atentatul de la Sarajevo din data de 28 iunie 1914), până la Pacea de la Brest-Litovsk (9 februarie 1918), se regăseşte acum în expoziţia din Capitală.
Între cei care au contribuit la realizarea proiectului expoziţional al MNIR sunt nominalizaţi Ana Victoria Sima (Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca), Paula Virag (Muzeul Judeţean Satu Mare), Mihai-Aurelian Căruntu (Muzeul Bucovinei din Suceava), Laura Dumitru, Radu Stancu (Arhivele Naţionale ale României) şi colecţionarul Paul Braşcanu, autorul lucrării „Tunuri la porţile Bucovinei”.
Lucrarea lui Paul Braşcanu, în care autorul reproduce imagini-document de la Österreichische Nationalbibliothek (ÖNB), Heeresgeschichtliche Museum Viena şi din Arhivele Naţionale ale României, Ucrainei, Ungariei, precum şi dintr-o serie de colecţii private, aduce în atenţie fotografii cu trupe austriece pe malurile Prutului, amplasamentele de artilerie de pe Mestecăniş, trenurile blindate care circulau pe căile ferate din zonă, o serie de secvenţe ilustrate cu prinţul Karl Franz Josef în Bucovina (la Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Cârlibaba...) sau cu Feldmareşalul Friedrich, Arhiduce de Austria, comandantul suprem al armatei austro-ungare, în inspecţie la Cârlibaba, Prislop, Borşa.
Expoziţia foto-documentară cu genericul „Transilvania, Bucovina şi Basarabia în perioada Marelui Război” poate fi vizitată până pe data de 31 decembrie a.c.