La City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, s-a deschis săptămâna trecută expoziţia cu genericul „Inimi unite”, realizată de Filiala Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) - în colaborare cu Asociaţia „Artă şi Umanitate” - şi Filiala Regională Cernăuţi a Uniunii Naţionale a Artiştilor Plastici din Ucraina.
Expoziţia etalează peste 100 de lucrări, realizate de 60 de artişti plastici suceveni şi cernăuţeni
Expoziţia, care se circumscrie proiectului transfrontalier „Dialoguri artistice”, proiect susţinut de Primăria municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi, etalează peste 100 de lucrări, realizate de 60 de artişti plastici suceveni şi cernăuţeni.
Aşa cum a spus în calitate de gazdă managerul general al Shopping City Suceava, Mircea Petrariu, expoziţia „Inimi unite” este ultima manifestare expoziţională prezentată în această galerie, întrucât sala va fi amenajată ca cinematograf, iar pentru expoziţii va fi alocat un alt spaţiu.
Avându-l ca traducător pe pictorul Ioan Bodnar, prim-vicepreşedintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a UAPR, care i-a prezentat pe oaspeţii de la Cernăuţi, a subliniat faptul că proiectul „Dialoguri artistice” a creat punţi de colaborare între artiştii situaţi de o parte şi de alta a frontierei şi a menţionat faptul că, la expoziţia care a fost prezentată în primăvara acestui an la Centrul Cultural „Vernisaj” de la Cernăuţi (unde s-a desfăşurat „Simpozionul Artelor Vizuale”) au participat 65 de artişti, cu peste 120 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, metal, ceramică, tapiserie, creaţie vestimentară şi bijuterii.
„Artele vizuale au un capitol aparte în Strategia culturală a Sucevei”
Lucia Puşcaşu a ţinut să-i mulţumească, în numele artiştilor expozanţi, primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, care a participat la vernisaj.
Edilul sucevean, care le-a urat bun venit oaspeţilor de la Cernăuţi, a apreciat expoziţia şi a spus că Primăria Suceava, care sprijină proiectul„Dialoguri artistice”, are în vedere ca astfel de evenimente să poată beneficia de spaţii adecvate.
„În acest sens - a subliniat el - deşi avem restanţe pe linie culturală în oraşul nostru, lucrurile au început să se desfăşoare pe o linie de normalitate”.
Edilul urbei a reliefat faptul că „Primăria Suceava a alocat, în ultimii ani, sume importante pentru noua infrastructură culturală”, aducând în atenţie edificiul în care se află acum Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, precum şi fostul cinematograf Modern, care a fost reabilitat şi extins, în care va funcţiona Centrul Cultural Bucovina, imobil care, la etajul trei, are şi un spaţiu expoziţional.
Ion Lungu a spus că „artele vizuale au un capitol aparte în Strategia culturală a Sucevei”, document care a fost aprobat chiar în ziua acestui vernisaj, strategie cu care Suceava candidează pentru titlul de Capitală culturală europeană 2021.
„Sperăm că nu va exista nimic care să ne împiedice ca acest dialog să continue”
Din rândul oaspeţilor din Ucraina au vorbit Olexii Burbak, care a transmis salutul Primăriei şi al Administraţiei regionale cernăuţene, şi Igor Hilko, preşedintele Filialei Regionale Cernăuţi a Uniunii Naţionale a Artiştilor Plastici din Ucraina, care a apreciat relaţia de colaborare dintre artiştii din cele două grupări profesionale.
Vicepreşedintele Filialei Suceava a UAPR, artistul plastic Niculai Moroşan, a ţinut să transmită mulţumiri Consulatului General al României la Cernăuţi, în special Consulului General Eleonora Moldovan, pentru sprijinul acordat şi pentru faptul că a asigurat transportul artiştilor şi al lucrărilor cu care aceştia s-au prezentat la Suceava.
Lucia Puşcaşu, care s-a referit la expoziţie şi la diversitatea genurilor etalate, şi-a exprimat speranţa că relaţiile de colaborare vor continua.
„Sperăm - a spus ea - că nu va exista nimic care să ne împiedice ca acest dialog să continue.”
Finalul evenimentului a avut loc în acorduri muzicale, cu un scurt recital de chitară clasică susţinut de Florin Ştefan Lupu, elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, la clasa prof. Ilie Zugrav.