O antologie bilingvă hebraico-română, editată de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, va fi lansată cu prilejul organizării, în intervalul 13-17 august, a Festivalului European „Naţiunea Creatorilor”, o manifestare care continuă şi dezvoltă proiectul „Naţiunea Poeţilor”.
Antologia bilingvă hebraico-română „Naţiunea Poeţilor 2015”, care va fi lansată odată cu vernisarea expoziţiei itinerante a celor două tabere de pictură organizate de Centrul Cultural Bucovina şi cu susţinerea concertului acustic Mihnea Blidaru & Andi Drăguşanul (Câmpulung Moldovenesc, 13 august, ora 19.00 - Complexul Turistic BTT, Gura Humorului, 14 august, ora 17.00 - Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Calafindeşti, 15 august, ora 15.00 - Ateneul Popular, Corlata, 16 august, ora 14.00 - Căminul Cultural şi Suceava, 17 august, ora 14.30 - Palatul Administrativ), cuprinde texte ale unor poeţi evrei de origine română şi ale unor poeţi români din Suceava zilelor noastre. În ordine alfabetică este vorba de Hedva Rabinson Bachrach, Dorin Liviu Clement, Ion Drăguşanul, Aviv Ekrony, Menachem M. Falek, Aviva Golan, Avigdor Gonen, Roman Istrati, Hava Czutrin Nathan, Victor T. Rusu, Constantin Severin, Lea Taran, Sofia Vicoveanca, Manfred Vinkler şi Alexandru Ovidiu Vintilă. Grafica (portretele poeţilor antologaţi) este realizată de artistul plastic Mihai Pânzaru PIM.