Casa de vacanţă a meşterului cioplitor Toader Ignătescu a găzduit, în cea de-a doua decadă a lunii iulie, o nouă ediţie a Taberei internaţionale a meşterilor populari de la Păltinoasa, activitate care a reunit 17 participanţi, meşteri şi ucenici din câteva judeţe din ţară şi din Republica Moldova.
Cea de-a XI-a ediţie a taberei din raiul înverzit de pe malul pârâului Bucovăţ
Cea de-a XI-a ediţie a taberei organizate de Casa Toader Ignătescu, Asociaţia de Iniţiativă Democratică şi Ecologică „Eudemos” şi Asociaţia „Art-Meşteşugurile Prutului” a readus în raiul înverzit de pe malul pârâului Bucovăţ meşteri şi artizani care participă an de an, nucleul fiind constituit din Toader Ignătescu şi basarabenii Ştefan şi Anişoara Ciumaşu, Vitalie Grumeza, Natalia Cangea, cărora li s-au alăturat Silvia Cozmîncă (Iaşi), Dan Horgan (Bârlad, jud. Vaslui), Dănuţă Stan (Zăiceşti, jud. Botoşani), dar şi creatori populari care s-au integrat acum în această tabără ca Virgil Moldovan (Mănăstirea Humorului) şi Ana Cazac (Gura Humorului).
Ucenicii, care au învăţat şi au lucrat sub directa îndrumare a meşterilor, au fost în acest an Irina Ignătescu, Felicia Drob, Carla Olaru, Elena - Maria Cordun, Smaranda Cozmîncă, Simion Stere şi Adi Buga.
Sculptori şi cioplitori, iconari, împletitori din fibre vegetale, confecţioneri de măşti tradiţionale şi obiecte din piele
Meşterii populari (sculptori şi cioplitori, iconari, împletitori din sfoară şi fibre vegetale, confecţioneri de măşti tradiţionale şi obiecte din piele) şi ucenicii lor au avut parte de zile minunate, fierbinţeala verii fiind atenuată la Păltinoasa de aerul ozonat şi de adierea din preajma pădurii.
Dacă meşterii cioplitori au reparat podeţul de peste pârâu şi au realizat câteva bănci şi mese rustice, pe prispa casei s-a constituit ad-hoc un „Club Femina” (în cadrul atelierului de „sfori şi paie”), unde s-au confecţionat suporturi pentru ghivece de flori, trăistuţe şi brăţări, panouri decorative şi jucării din fân.
Într-un alt loc, sub umbrar, s-au făcut măşti din materiale textile, s-au împletit bice din piele şi sfoară şi s-au realizat icoane de vatră, simple sau sub formă de triptic.
O tabără care funcţionează pe frecvenţa prieteniei
La festivitatea de premiere, care s-a desfăşurat în grădina păzită de lighioanele cioplite din crengi şi rădăcini de meşterul Toader Ignătescu, toţi participanţii au primit de la Silvia Cozmîncă diplome cu antetul asociaţiei ieşene „Art-Meşteşugurile Prutului”.
Toader Ignătescu, în dublă calitate de organizator şi de gazdă, i-a felicitat pe participanţi pentru activitatea din tabără, pentru originalitatea lucrărilor, i-a apreciat pe tinerii ucenici pentru potenţialul lor creativ şi a subliniat faptul că tabăra de pe malul pârâului Bucovăţ, care funcţionează pe frecvenţa prieteniei, s-a impus în arealul bucovinean ca o manifestare către care privesc cu respect toţi meşterii populari autentici.
Bustul din lemn de stejar al lui Constantin Brâncoveanu şi păsările decorative din „fân de Păltinoasa”
Deosebită a fost lucrarea basarabeanului Ştefan Ciumaşu, care - dacă la ediţia precedentă a cioplit chipul voievodului Ştefan cel Mare - a sculptat acum, din lemn de stejar, bustul domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, accentuând astfel faptul că anul trecut, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a marcat Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Natalia Cangea, care în anii anteriori executa păpuşi şi panouri decorative din pănuşi de porumb, şi-a exersat acum îndemânarea într-o tehnică nouă realizând, din „fân de Păltinoasa”, păsări decorative (raţe şi porumbei - probabil la sugestia confecţionerului de măşti tradiţionale Dănuţă Stan, mare vânător şi crescător de hulubi).
Cupe cu şampanie pentru un moment special
Ediţia din acest an a avut parte şi de un moment special, întrucât „ucenica” Irina Ignătescu (care are şi calitatea de vicepreşedinte al Asociaţiei de Iniţiativă Democratică şi Ecologică „Eudemos”) a devenit medic veterinar, absolvind Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Aşa că, la masa care a urmat festivităţii de premiere, s-au ciocnit cupele cu şampanie pentru Irina (care îşi exercită deja profesia) şi pentru Angela şi Toader Ignătescu, gazdele generoase ale manifestării.